56 de localități din Gorj în scenariul roșu

Comuna Alimpești este pe primul loc în Gorj din punct de vedere al incidenței cazurilor de Covid. Cu 20 de persoane infectate, Alimpești are o incidență de 11,64 de cazuri la mia de locuitori în 14 zile.

56 din cele 70 de localități din Gorj sunt în scenariul roșu, având o incidență mai mare de 3 la mie. La nivelul județului au fost 78 de cazuri în 24 de ore, incidența fiind de 5,06.

De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost înregistrate 7 decese:

- bărbat, în vârstă de 47 ani (nevaccinat) – comorbidități: boală cronică renală, anemie secundară și hiponatremie;
- bărbat, în vârstă de 68 ani (nevaccinat) – comorbidități: aterom calcificat, fibrilație atrială, spondiloză toracală și AVC (accident vascular cerebral) sechelar;
- bărbat, în vârstă de 68 ani (nevaccinat) – comorbidități: angină pectorală, hipertensiune arterială și dislipidemie mixtă;
- femeie, în vârstă de 74 ani (nevaccinată) – comorbidități: astm bronșic alergic și obezitate morbidă;  
- bărbat, în vârstă de 79 ani (nevaccinat) – comorbidități: fibrilație atrială și AVC sechelar;
- bărbat, în vârstă de 85 ani (nevaccinat) – comorbidități: fibrilație atrială și sindrom anemic;
- femeie, în vârstă de 89 ani (nevaccinată) – comorbidități: boala Alzheimer.
 

Galerie foto



Vizualizări: 4,785

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: