65% e cel mai periculos scor

Gata, Băsescu e kaput. Cel puţin aşa am înţeles ieri, când am deschis întâmplător televizorul pe Realitatea. Conform unui sondaj comandat şi realizat de Institutul pentru Politici Publice, 65% dintre români ar vota pentru demiterea preşedintelui, dacă duminică ar fi referendum. Deja-vu? Desigur. S-a mai întâmplat şi la alegerile trecute ca Traian Băsescu să fie dat ca victimă sigură în sondaje. Din păcate pentru altfel inimoşii jurnalişti de la Realitatea sau Antena 3, este foarte posibil ca jubilaţia din priviri să se transforme din nou într-o mare dezamăgire. Asta pentru că, în atâţia ani de făcut presă şi frecat sondaje, nu au învăţat două lucruri foarte importante. Să le luăm pe rând:

1.     Când vine vorba de orgolii politice, sociologia şi matematica devin ştiinţe dureros de inexacte, deci irelevante. Uitaţi-vă puţin la UDMR. De 20 de ani stau la putere cu maxim 7-8%. Pe de altă parte, săracul Geoană a reuşit să iese pe locul doi cu 52%, cum anunţau sondajele de la închiderea urnelor. Pe aceeaşi logică, Băsescu şi fanii lui pot oricând transforma 65% într-un procent minoritar, dacă îşi pun capul cu opoziţia. Eu ştiu mulţi fanatici ai lui Băsescu care, în situaţie de forţă majoră, s-ar mobiliza exemplar şi şi-ar convinge şi câţiva vecini şi prieteni să meargă la vot. Eu, de exemplu, nu o să mă duc la un eventual referendum, pentru că mi se rupe. Lor nu. Ceea ce ne duce la punctul 2.

2.     Băsescu nu trebuie subestimat nici când (prin absurd) sondajele spun că 99% dintre români îl vor mort. Ori poate nu aţi observat că în ultima vreme preşedintele nu se mai preocupă deloc de imagine? Băile sângeroase de mulţime în care s-a stropşit la oamenii inundaţi chiar nu v-au spus nimic? Pentru moment, Băsescu se comportă ca un atlet foarte bun şi foarte arogant care îşi taie un picior şi mai dă şi un avans rivalilor, ca să aibă parte de ceva adrenalină până la iminenta victorie. Păi, când s-o apuca Băselu să plângă la televizor, să pupe copii prin pieţe, să se victimizeze la posturile preferate şi să danseze tangouri cu babele pe la terasele din Olăneşti, atunci să te ţii! Şi să vezi cum întoarce iarăşi rezultatul în ultimele minute, cu câteva goluri electorale marcate în prelungiri.

mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: