A adormit la volan şi a produs un accident

Un tânăr de 20 de ani din Bumbeşti-Jiu a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu cu multiple traumatisme. El a fost implicat într-un accident rutier chiar pe raza localităţii de domiciliu. Maşina pe care tânărul o conducea a fost lovită în plin de un autoturism care a intrat pe contrasens. În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că şoferii implicaţi în accident nu au consumat băuturi alcoolice.

Un bărbat din comuna Slivileşti se face vinovat de producerea unui accident de circulaţie la Bumbeşti-Jiu. Acesta a intrat pe contrasens şi a lovit în plin o maşină condusă regulamentar de un tânăr de 20 de ani din oraş. Atât martorii cât şi tânărul şofer susţin că bărbatul din Slivileşti a adormit la volan. „Pur şi simplu nu am putut să-l evit. Ori a fost beat, ori a adormit la volan, altfel nu-mi explic ce s-a întâmplat. Eu mergeam cu maşina şi m-am trezit cu el în faţa mea. Nu am avut ce să mai fac”, a declarat şoferul.

Tânărul de 20 de ani a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu cu multiple traumatisme, însă medicii spun că este în afara oricărui pericol.

„Am primit un pacient dintr-un accident de circulaţie de la Spitalul Bumbeşti-Jiu. Are ruptură de bazin”, a declarat Liliana Crăciun.

Poliţiştii cred că de vină a fost şoferul din Slivileşti, care din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic a intrat pe contrasens.

Vizualizări: 246

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: