A furat gazolină şi vrea să fie liber

Tribunalul Gorj urmează să se pronunţe azi cu privire la cererea de eliberare depusă de bărbatul din Târgu Cărbuneşti reţinut joi seara pentru furt de gazolină. Mădălin Iepure, de 29 de ani, a fost reţinut, iniţial, împreună cu un bărbat de 36 de ani, din Bengeşti Ciocadia, în maşina căruia, la un control în trafic, poliţiştii au descoperit circa o jumătate de tonă de produs petrolier. Gazolina era transportată cu ajutorul unor bidoane de plastic, şoferul menţionând că dăduse pe cantitatea respectivă 250 de lei, la un sfert din valoarea de piaţă estimată de poliţişti. Procurorii care anchetează acest caz împreună cu poliţiştii l-au identificat repede pe vânzător, Iepure fiind reţinut după ce oamenii legii au stabilit de unde fura acesta gazolina, respectiv de la o sondă de pe raza oraşului Târgu Cărbuneşti. Bărbatul a fost acuzat imediat de furt calificat, iar cel care a cumpărat gazolina de la el de tăinuire, Iepure fiind prezentat la sfârşitul săptămânii trecute unei instanţe de la Judecătoria Târgu Cărbuneşti, care a şi emis mandat de arestare preventivă pentru el. Suspectul a contestat însă decizia şi aşteaptă ca Tribunalul Gorj să îl pună în libertate sau măcar să îi reducă numărul zilelor pe care şi le va petrece în spatele gratiilor.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: