Călinoiu, scos din Palatul Administrativ de protestatarii furioși

Peste o sută de persoane au scandat ieri, în Piaţa Prefecturii, numele preşedintelui Ion Călinoiu. Nu pentru vreo faptă bună ci pentru că le-a micşorat salariile încât nu mai au din ce trăii. Scandalul cu asistenţii sociali de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a pornit după ce Ion Călinoiu i-a reîncadrat pe aceştia pierzându-şi sporurile. Acest lucru a fost dispus de Agenţia de Prestaţii Sociale, care în urma unei verificări a găsit nereguli în încadrările personalului de la Direcţie, dar şi la toate unităţile subordonate Consiliului Judeţean. În faţa a peste o sută de oameni, Călinoiu nu a putut decât să se ia din nou de ziariştii pe care-i suspectează de anticampanie doar pentru că îndrăznesc să scrie ceea ce observă toată lumea.

Asistenţii sociali susţin că au ajuns să câştige aceiaşi bani ca în urmă cu câţiva ani. Ei sunt supăraţi pe Ion Călinoiu pentru că au fost informaţi de conducerea instituţiei că preşedintele consiliului Judeţean este singurul vinovat pentru situaţia creată. Protestatarii i-au scandat numele şi au ţinut neapărat ca acesta să vină în mijlocul loc pentru a-i cere socoteală despre problema din sistemul de asistenţă socială. Totodată asistenţii sociali au vrut să afle de la Ion Călinoiu de ce pentru Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului“ s-au găsit fonduri, iar pentru ei nu. „Nu mai putem. Este o situaţie dramatică. Ne-au tăiat 75 la sută din sporuri. Am ajuns să câştigăm 5-6 milioane de lei pe lună. Cum putem trăi cu banii ăştia. Avem şi noi copii acasă, cheltuieli, rate la bănci. În plus de asta condiţiile în care lucrăm sunt foarte grele. Suntem expuşi tot timpul de pericole. Cei de la Direcţie ne spun că Ion Călinoiu este de vină, pentru că nu a dat bani suficienţi. Ar trebui să vină să vadă în ce condiţii muncim noi, sau măcar să vină să vorbească cu noi, să-i spunem toate problemele cu care ne confruntăm. Pentru Doina Gorjului a avut bani, dar pentru noi nu sunt. Nu e posibil aşa ceva. Asta este bătaie de joc. Am ajuns să avem acelaşi salariu ca în anul 2006. Legea spune că trebuiau să ne păstreze sporurile pe care le-am avut în decembrie 2009, iar ei îşi bat joc. Cine poate trăi cu 6 milioane pe lună. Este inadmisibil aşa ceva”, spuneau oamenii.

Reîncadrări necorespunzătoare

Liderul de sindicat, Cristi Aldescu, dă vina pentru această situaţie pe conducerea Direcţie de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. Acesta spune că problemele au apărut o dată cu reîncadrările necorespunzătoare făcute la această unitate. „Noi avem un calendar al protestelor foarte bine stabilit. Toată vina pentru această situaţie nu o au guvernanţii, pentru că legea este o lege în acest sens ci Constantin Preoteasa, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. Agenţia de Prestaţii Sociale a constatat nereguli la încadrarea personalului şi a cerut să fie modificate reîncadrările personalului. Eu îl întreb pe domnul Preoteasa de ce nu îi trage la răspundere pe cai care au greşit. De ce a lăsat să se ajungă în această situaţie. El este singurul vinovat”.

Protestatarii au scandat numele preşedintelul Consiliului Judeţean, asta după ce conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a aruncat vina pe Ion Călinoiu. „Eu încerc să fac ce pot pentru aceşti oameni, dar întrebaţi-l şi pe Manţog şi pe Hoară, ei ce fac. Ar trebui şi ei să se implice în această situaţie. Cât despre bugetul Doinei Gojului să vă spună mai multe prietenii mei de la Gorj Tv. Trebuie să înţelegeţi să sunt instituţii separate. Ei consumă într-un an cât mâncaţi voi într-o lună. Sunt situaţii distincte. Cât despre ce susţin ei că a zis Preoteasa, nu pot să o iau de bună, o să mă interesez, iar dacă este adevărat o să iau o decizie, dar oricum ar fi un act de laşitate din partea dumnealui”. Contactat telefonic, Constantin Preoteasa nu a fost de găsit. 

Au vrut să scape de Curtea de Conturi

Consiliul Judeţean avea de ales: neaplicarea acestei ordonanţe sau verificarea de către Curtea de Conturi. Acesta a ales micşorarea salariilor decât un eventual control de la Curtea de Conturi, care ar fi scos la iveală şi alte probleme.

Numele consilierului judeţean Ionel Manţog a fost amintit de către Ion Călinoiu în timpul discuţiei cu protestatarii. Manţog a declarat că mai mult ca sigur acesta a făcut această precizare în mod ironic şi nu solicita ajutor. Cât despre situaţia creată, Manţog a spus că dacă această ordonanţă era ilegală, nu trebuia aplicată. Acesta a mai spus că preşedintele Călinoiu încearcă să arunce vina pe alţii. Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj, Adina Andriţoiu, a explicat că toate cele 12 unităţi subordonate Consiliului au fost supuse acestei reîncadrări.

„S-a pus problema neaplicării. Era specificat clar, în cazul în care nu veţi pune în aplicare vom recurge la Curtea de Conturi. Era limpede între a da răspuns Curţii de Conturi sau salariaţilor“, a spus aceasta.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: