A murit încă un pacient de la Cărbuneşti

Un alt pacient din cadrul secției ATI a Spitalului din Târgu-Cărbunești, unde vineri dimineața a fost activat planul roșu de intervenție, după ce s-a întrerupt alimentarea cu oxigen, a decedat. Este vorba despre o pacientă în vârstă de 79 de ani, care a fost transportată la spitalul din Târgu-Jiu.

Treisprezece pacienți de la ATI Cărbunești au fost transferați la Târgu Jiu. „Conducerea SJU Târgu-Jiu a decis, imediat cum a fost anunțată despre situație, suplimentarea paturilor din secțiile ATI de la nivelul unității, fiind disponibile pentru pacienții de la Cărbunești 14 paturi. La Unitatea de Primiri Urgențe au fost transferați cinci pacienți, dintre care unul a decedat, acesta fiind adus în stare gravă la SJU. Este vorba despre o pacientă în vârstă de 79 de ani”, au anunțat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

La Secția ATI din clădirea de pe strada Progresului au fost transferați doi pacienți, la ATI din clădirea de pe strada Tudor Vladimirescu alți patru pacienți, iar la compartimentul de Terapie Intensivă (ATI Covid) din clădirea de pe strada A.I. Cuza (Pasarelă) alți doi pacienți.

„Personalul medical a fost chemat de acasă pentru a putea asigura activitatea având în vedere situația extraordinară în care ne aflăm. Am fost pregătiți să primim pacienții de la Spitalul Târgu-Cărbunești și să le acordăm îngrijirile medicale necesare”, a transmis conducerea SJU Târgu-Jiu.

În cursul zilei de vineri, pacienții care pot fi transportați în siguranță din punct de vedere medical, vor fi transferați la Spitalul Târgu-Cărbunești, restul rămânând la SJU Târgu-Jiu, sub supraveghere medicală.

Ministerul Sănătății a anunțat vineri alte două decese în rândul pacienților spitalului suport Covid din Cărbunești.

Vizualizări: 4,668

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: