A murit o legendă a fotbalului românesc, dublu campion al României

Este doliu la Ploiești și la clubul Petrolul, după ce duminică, 29 mai 2022, Virgil Dridea, o legendă a echipei reprezentativă a Ploieștiului și a județului Prahova a încetat din viață la vârsta de 81 de ani.

Virgil Dridea a jucat aproape în toată cariera sa de jucător la Petrolul, alături de care a câștigat două titluri de campion, în 1959 și 1966, cât și Cupa României, în 1963. Cariera de jucător și-a încheiat-o la Metalul Plopeni, unde avea să și antreneze prima dată. A mai pregătit apoi, din această nouă postură, echipele Pedro Atletico do Huambo (Angola), Prahova CSU Ploiești, Petrolul Ploiești, Al-Jaish (Siria), Dacia Unirea Brăila, Midia Năvodari, Cimentul Fieni sau Chindia Târgoviște. Ultima dată a fost antrenor la echipa sa de suflet, Petrolul, în 2004.

Virgil Dridea a mai fost oficial al AJF Prahova, observator și era unul dintre fondatorii noului Petrolul, care în 2016 a luat-o de la zero, din Liga 4, iar în acest an, 2022, a reușit revenirea în Liga 1.

Vizualizări: 4,712

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: