A plătit 10 milioane pentru că a rupt un afiş

   Un tânăr, surprins că a rupt un afiş electoral, a fost sancţionat contravenţional de către poliţişti ai Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei.

 

          În data de 18 noiembrie 2012, orele 17:30, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul  Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea  au  fost sesizaţi de către reprezentantul unei formaţiuni politice, despre faptul că, în timp ce afla în campanie pe raza comunei Aninoasa, în satul Sterpoaia, a observat un  tânăr care a rupt un afiş electoral, pe care, anterior, îl lipise pe gardul unui imobil, având acordul proprietarului.

          Poliţiştii s-au deplasat operativ la faţa locului, aici identificându-l pe M.I., de 24 ani, din comuna Aninoasa, judeţul Gorj.

          Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii l-au sancţionat contravenţional pe M.I., cu amendă în cuantum de 1.000 lei, conform prevederilor art. 50 lit. f din Legea nr. 35/2008.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: