Despre francezi am mai vorbit. Pe de-o parte, sunt naţionalişti. Fanatici. Treaba lor. Nici pe Vadim nu mă supăr. Fiecare poate să urască străinii în ţara lui, atâta timp cât nu i se năzăresc planuri de cucerire, ca lui Hitler. Eu nu am fost în Franţa, dar ştiu cazuri de persoane care au fost şi au trecut prin experienţe care, dacă n-ar fi uşor traumatizante, ar putea fi hazlii. De exemplu, în anii '90 un prieten nu a putut să schimbe dolarii pe care îi avea la el cu franci. De fapt a putut, dar la un curs dublu decât cel oficial. Răspunsul francezilor- Simplu: ”Tu ai venit la noi în ţară, nu invers. Ţie îţi trebuie bani de-ai noştri şi noi îţi cerem pe ei cât vrem. Dacă nu-ţi convine, ia-ţi dolarii şi pleacă.”
Ok, spuneam că prima mare problemă a francezilor e naţionalismul exacerbat. Asta îi face să-i urască nu doar pe ţiganii români, ci şi pe magrebienii lor. Doar că această ură, din păcate pentru francezi, nu se potriveşte deloc cu al doilea lor mare defect: lenea. Magrebienii, ca să înţelegeţi, sunt pentru Franţa un fel de studenţi români care spală chiloţii murdari ai americanilor cu programul Work & Travel, pentru 7 dolari pe oră. Fără africanii emigranţi, maşina economiei franceze s-ar trezi fără roţi, urcată pe sticle goale de lapte. Cum ştim încă din cele două războaie mondiale (în care francezii s-au afirmat prin fapte de vitejie cu mâinile ridicate şi chiloţii murdăriţi pe loc), locuitorii Franţei nu au ambiţia necesară pentru a întrerupe acest cerc vicios. Nimeni nu vrea să muncească mult pe bani puţini, ca magrebienii. Şi tocmai această dependenţă a lor de cei pe care-i urăsc îi face pe francezi să fie şi mai frustraţi de vecinătatea tenului închis la culoare. Ca să nu mai zic de echipele lor naţionale, care, de la handbal la fotbal, numai de francezi roşcovani cu origini galeze nu-s pline.

Dar despre ce vorbim, de fapt? Un hypermarket franţuzesc a interzis accesul romilor în interiorul magazinului. Asta în timp ce în ţările cu lungă tradiţie în ale rasismului are loc o concordie generală, cu campionate mondiale de fotbal sau preşedinţi de culoare. De aici şi până la a le interzice accesul în barurile francezilor sau chiar pe trotuarele folosite de aceştia, nu mai e deloc mult. Iar de la interdicţia accesului în baruri şi pe trotuare până la aruncarea ţiganilor în cuptoare şi organizarea de comandouri mascate care să-i spânzure de copaci, e un pas mai mic decât ar putea crede lumea. Şi uite, ziceam de români că-s încuiaţi. Păi, mă scuzaţi, dar la toleranţă le dăm clasă. Eu azi am trecut pe lângă trei ţigani care opriseră maşina semi-sport cu număr străin în buricul târgului, la Piaţa Romană, deschiseseră toate uşile şi dăduseră la maxim o manea în ţigăneşte. Nu le-a zis nimeni nimic. Ce popor finuţ!

mantzy.wordpress.com