A reclamat la poliție furtul mașinii. Ce s-a întâmplat după aceea!

Polițiștii din Târgu Jiu au fost sesizați de un tânăr, de 24 de ani, din comuna Runcu, despre faptul că în noaptea de 03/04 septembrie a.c.,persoane necunoscute ar fi pătruns în curtea locuinţei sale, de unde au sustras o autoutilitară, care era parcată cu cheile în contact.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

În urma continuării cercetărilor s-a stabilit faptul că apelantul ar fi reclamat în mod nereal sustragerea autoutilitarei, deoarece, cu puțin timp în urmă ar fi fost surprins de organele de poliţie, cu autoutilitara încărcată material lemnos din pădurea Arcani, sustrăgându-se controlului şi nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase ale echipajului de poliţie, abandonând materialul lemnos şi autoutilitara pe raza comunei Runcu.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare.

Vizualizări: 2,372

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: