A refuzat locul lui Ciurel la şefia CE Oltenia

Schimbarea directorului general executiv al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, revine în actualitate. Jurnaliştii vâlceni au scris că Mihai Bălan, fostul director de la CET Govora, ar putea prelua conducerea CEO. Bălan a confirmat discuţiile, dar spune că a refuzat postul lui Laurenţiu Ciurel.

Vestea că Laurenţiu Ciurel va fi schimbat din funcţie s-a răspândit rapid, după ce ziarul voceavalcii.ro dădea ca sigură înlocuirea lui cu Mihai Bălan. Vâlceanul Mihai Bălan, fost director la CET Govora, nu a închis subiectul, ci chiar a confirmat că se caută înlocuitor pentru directorul CEO. Bălan  recunoaşte că i s-a propus funcţia lui Ciurel, dar spune că nu este interesat. Bălan susţine că motivul este acela că vrea să lucreze în mediul privat şi nu ar mai lucra într-o companie de stat.

Mihai Bălan a condus CET Govora. “Recunosc că a fost o discuţie în sensul ăsta, dar am refuzat propunerea. Nu sunt de acord să vin la CEO. A fost o discuţie generică, dar în nici un caz nu vin. Nu contează cu cine, important este că nu vin. Am trecut în mediul privat şi aici vreau să rămân. (...) Nu este adevărat că am fost audiat în Comisia de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor”, a declarat Bălan presei. El a mai spus că îl va suna pe Ciurel să-l „liniştească” pentru că nu vrea să vină în locul lui.

Mandatul lui Ciurel: tăieri salariale, discriminare şi pierdere

Nu este prima dată când se vorbeşte despre schimbarea managerului susţinut de PSD, în aprilie anul acesta fiind şi o iniţiativă a Consiliului de Supraveghere în acest sens, blocată politic. Menținerea lui în funcție a fost dorită de Guvern, care la scurt timp a revocat din funcție membrii Consiliului de Supraveghere, cererea lor de schimbare a managerului rămânând în aer. Motivele dorinţei de schimbare sunt, cu siguranță, rezultatele foarte proaste ale companiei. În 2014 Ciurel a reușit să aducă o pierdere de aproape 150 de milioane de euro. În plus, nici pe primele 6 luni din 2015 rezultatul nu ar fi bun, unele surse vorbind tot despre pierdere. Ciurel nu s-a remarcat nici prin atitudinea față de angajați, el fiind recunoscut ca singurul manager care a tăiat în carne vie, reducând salariile oamenilor cu câteva sute de lei din 2012 și până acum. Totodată, el a fost amendat și de Consiliul Național de Combatere a Discriminării (CNCD) pentru discriminarea angajaților.

Laurențiu Ciurel este însă un apropiat al PSD, al lui Ion Călinoiu, dar și al lui Victor Ponta, premierul și directorul companiei fiind și părți în același dosar penal,  alături de Dan Șova și Dumitru Cristea.

Vizualizări: 177

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: