A renunţat la mănăstire pentru a-şi dedica viaţa şerpilor

Un fost călugăr îngrijeşte aproximativ 40 de reptile, dintre care una va intra în curând în Cartea Recordurilor. Este vorba despre o viperă palestiniană care a ajuns la o lungime de doi metri şi zece centimetri. După ce a dus o viaţă de monah în Peştera Ialomiţei, la cota 1600 din Munţii Bucegi, Adrian Vasile Voicu a făcut o pasiune pentru şerpi. Deşi e înconjurat în permanenţă de cele mai veninoase reptile, fostul călugăr nu a fost niciodată muşcat.

Adrian Vasile Voicu este din Deva şi a ajuns la Târgu Jiu cu expoziţia de reptile. Târgu Jiul nu-i este necunoscut pentru că spune că are o rudă aici. Adrian Voicu a fost călugăr la mănăstirea din Peştera Ialomiţa.

A ales viaţa monahală după ce i-au decedat ambii părinţi şi sora. La mănăstire se ocupa de agricultură şi nu se ferea de muncile grele. “M-am retras la mănăstirea din Peştera Ialomiţa după ce mi-au murit părinţii şi sora. Practic, m-am dus acolo pentru a mă ruga pentru sufletele lor. Viaţa la mănăstire nu a fost uşoară. Acolo eram ca în armată, iar tinerii trebuiau să muncească foarte mult. Îmi amintesc că într-o iarnă mi-au degerat două degete din cauză că stăteam foarte mult la deszăpezire. Nu toţi călugării făceau o astfel de muncă. Acolo cu cât eşti mai în vârstă cu atât eşti respectat mai bine, dacă eşti demn”, a declarat Adrian Vasile Voicu. Deşi încă din copilărie era atras de animale, a ajuns să se îngrijească de creşterea reptilelor în urma unui anunţ dintr-un ziar. “Am văzut un anunţ într-un ziar prin care o firmă căuta un îngrijitor de şerpi. Era o nouă experienţă pentru mine şi ca atare m-am prezentat la concurs. Am fost angajat, iar de aproximativ cinci ani mă ocup de creşterea şerpilor. Deşi este un mediu periculos nu am avut niciodată vreo problemă pentru că mi-am luat măsuri de precauţie. Mereu port haine negre şi ochelari. Pe lângă fiecare şarpe este un bec foarte puternic, iar la început nu mai vedeam pe unde să merg. Mi-am lăsat barbă tocmai pentru a proteja faţa de microbi”, a mai precizat Adrian Vasile Voicu. Deşi are grijă zilnic de peste 40 de şerpi, printre care câteva din cele mai veninoase vipere de pe pământ, nu a fost niciodată muşcat. Ba mai mult, îşi doreşte să vadă reptile în mediul lor natural. “Vreau să fac înconjurul lumii. Să iau o rulotă sau ceva de genul ăsta şi să merg peste tot, să văd lumea, realitatea. Vreau să văd şerpii ăştia în junglă”, a menţionat Adrian Vasile Voicu.    

Viperă de Cartea Recordurilor

Expoziţia de reptile este găzduită de Muzeul Judeţean “Alexandru Ştefulescu” de aproximativ o săptămână. Vedeta expoziţiei este un piton în vârstă de opt ani, care are o lungime de 5 metri şi 62 de kilograme. Printre reptilele expuse se numără şi iguanele, şerpii cu clopoţei şi cobrele. Unul dintre exemplare va ajunge în Cartea Recordurilor. Este vorba despre o viperă care a ajuns la o lungime de doi metri şi 10 centimetri. Expoziţia va rămâne deschisă publicului până în luna mai. Iubitorii de reptile pot face chiar achiziţii. Un şarpe şorecar costă 100 de euro, iar şarpele taiwanez de pădure 150 de euro. Expoziţia este deschisă publicului zilnic între orele 09:00 – 18:00. Cei care doresc să viziteze muzeul pentru a vedea reptilele trebuie să ştie că tarifele sunt de 5 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru copiii care merg individual, sau 3 lei pentru grupurile de minim zece copii.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: