A venit iarna la munte! Trafic restricționat pe Transalpina!

„Generalul” Iarnă a început să facă deja legea pe cea mai înaltă șosea din țară, de miercuri circulația fiind restricționată pe Transalpina ca urmare a căderilor de zăpadă și, mai ales, a viscolului puternic. Turiștii care au ajuns în zonă au trebuit să își facă alte planuri de călătorie.

 Accesul pe munte a fost permis de la Rânca încolo doar pentru mașinile echipate corespunzător. Chiar și așa șoferii precauți au ținut cont de sfaturile drumarilor și ale agenților rutieri și nu s-au aventurat.  Un grup din Constanța venit tocmai pentru a vedea muntele toamna a avut ocazia să vadă un peisaj alb, demn de perioada sărbătorilor de iarnă.

„Noi venim de pe litoral, de la soare, am vrut să vedem muntele și cam știam ce ne așteaptă. Nu ne așteptam însă chiar la așa ceva. Avem mașinile echipate, avem cauciucuri de iarnă, pături, haine groase, dar unde să ne ducem? Când am văzut de jos cum se prezintă vremea ne-am dat seama că vor fi probleme. Nu ne supărăm însă pentru că mergem la peșterile din zonă, ne cazăm o noapte în plus la Rânca, stăm la o țuică fiartă, găsim noi ce să facem, dar de riscam nu ne riscăm pentru că nu se merită”, a spus unul dintre turiștii veniți de la Constanța. El și amicii săi aveau toate motivele să își oprească deplasarea pe Transalpina pentru că dincolo de Rânca temperaturile au coborât și la minus 8 grade Celsius, iar viteza vântului a fost și de 80 – 90 km/h.

Tocmai vântul puternic a creat cele mai mari probleme, zăpada spulberată pe șosea anulând orice efort al drumarilor de a menține carosabilul în condiții cât de cât acceptabile. Orice intervenție a utilajelor de deszăpezire era anihilată de viscol, zăpada fiind adusă la loc pe șosea la scurt timp după ce drumarii încercau să curețe carosabilul. Aceștia au monitorizat miercuri în permanență zona, speranțe pentru ridicarea restricțiilor fiind pentru joi, când, teoretic,  vremea ar trebui să fie mult mai bună. „Pe parcursul întregii zile restricționăm circulația pentru autoturismele neechipate de iarnă. Supraveghem zona și noi și colegii de la Vâlcea, iar echipaje de Poliție se află la cele două sectoare care permit accesul pe Transalpina pe raza noastră de activitate”, a menționat Ion Tudor, șeful Secției Drumurilor Naționale Gorj, prezent pe munte, în mijlocul viscolului, pentru a se asigura că subordonații săi își fac treaba.

Galerie foto


Vizualizări: 1,630

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: