A venit pe jos de la Timişoara la Cătunele. „Am avut nişte experienţe interesante”

Drumeţie inedită a unui tânăr de 30 de ani din Gorj. Ciprian Lungu a străbătut drumul de la Timişoara până în satul Lupoaia, comuna Cătunele, mai mult pe jos, neavând nici telefon, bani sau mâncare. Gorjeanul spune că a vrut în acest fel să cunoască oamenii şi să fie mai aproape de natură. A avut cu el doar câteva instrumente muzicale cu care a impresionat localnicii din satele şi oraşele prin care a trecut.

Ciprian Lungu locuieşte în Timişoara, acolo unde lucrează la un atelier de tâmplărie. Ideea de a parcurge pe jos traseul Timişoara-Cătunele i-a încolţit în minte în urmă cu mulţi ani, pe când era la facultate. Acum două săptămâni, bărbatul a hotărât să-şi îndeplinească visul. Și-a luat concediu şi a plecat pe jos din Timişoara, spre Gorj, imediat după un concert al trupei Viţa de Vie. A pregătit un rucsac, un sac de dormit, un hamac, un rând de haine, o prelată, dar şi unelte de cioplit.

„Am vrut să cunosc oamenii şi să întâlnesc experienţe noi, să înţeleg cum e treaba cu natura. Am ales să merg pe jos până acasă deoarece cu maşina am făcut acest drum de atâtea ori, dar nu poţi să simţi pulsul oamenilor. Am lăsat în Timişoara telefonul, în schimbul lui am pus în rucsac tulnicul şi cavalul. În locul banilor am luat din atelier o lingură de lemn, un titirez şi o lingură de miere, plus alte obiecte ca să pot face schimb. Aşa mi-am procurat mâncarea. Am făcut schimb cu localnicii, mi-au dat de mâncare, iar eu câte un obiect din lemn confecţionat de mine”, a declarat Ciprian Lungu.

În drumul său, de 300 de kilometri, Ciprian a trecut şi pe la prieteni, acolo unde a şi înnoptat în câteva rânduri, însă a dormit şi sub cerul liber. A ales să stea cât mai puţin pe drum, motiv pentru care a ocolit cât a putut, iar când obosea tare, mai apela şi la autostop. Mai mult de jumate din drum l-a parcurs însă pe jos, pe vânt, soare sau ploaie.

 „M-au aplaudat”

Ciprian spune că a fost o călătorie grea, dar frumoasă, mai ales că a întâlnit tot felul de oameni şi a aflat o mulţime de poveşti. „În tot drumul meu au fost cinci persoane care au fost deranjate de tulnic, dar, în rest, m-au aplaudat. La Herculane, am cântat în faţa primăriei, au ieşit afară şi mi-au urat «Drum bun!», am stat de vorbă cu ei. La Baia de Aramă la fel, am stat de vorbă cu primarul, cu oamenii de la liceu, au ieşit impresionaţi de sunet. A fost o experienţă frumoasă. La Cătunele, m-am întâlnit cu primarul. La Lupoaia am stat de vorbă cu preotul din sat şi am cântat la biserică. Am avut nişte experienţe interesante”, ne-a mai spus Ciprian Lungu.  

Vizualizări: 8,352

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Oameni, locuri, povești:

Citește și: