Când vine vorba de olimpiade, românii nu impresionează pe nimeni decât prin mobilitatea fenomenală a fetiţelor gimnaste cu articulaţii de cauciuc, articulate ele însele de antrenorii de la Deva şi de aiurea încă de mici, ca să înveţe ce-i aia disciplină. La celelalte sporturi stăm prost, iar recent ne-a părăsit până şi cel mai popular dintre ele, fotbalul, care după ce a fugit din ţară a fost înlocuit cu succes de valize, zaruri şi contracte suspecte. În acest timp, un nou sport cu totul paradoxal îşi face loc în inimile atleţilor din toată ţara: aruncatul cu alimente în politicieni. Rădăcinile acestei activităţi se pierd undeva înspre cele două războaie mondiale, când, nesiguri de deciziile care se schimbau de la o zi la alta ale curvelor care ne conduceau pe atunci, cetăţenii de la sate nu ştiau dacă armatele care îi invadau erau aliate sau dimpotrivă. Ca să nu rişte nimic, aruncau în ei de după garduri cu roşii, brânză, slană şi ceapă, putând astfel oricând să susţină, în caz că se dovedea că îţi atacaseră propriii aliaţi, că intenţionau, de fapt, să le dea de mâncare.

Vremurile au trecut şi cetăţenii au migrat dinspre sate spre oraşe. Nu mai au găini şi nici grădini. Ouăle şi roşiile se cumpără de la piaţă şi din hypermarketuri, iar preţul lor a crescut mare şi frumos ca un copil de suedez. În 2010 criza s-a mutat cu totul la noi în ţară şi pare să se simtă foarte bine aici, în sejur la Victoria. Controversat odinioară, acum aruncatul ouălor şi al roşiilor a devenit un gest evident de aprobare la adresa politicienilor. La ce foame este şi va mai fi, doar aruncatul cu hoituri de animale înecate sau cu bolovani aduşi de râuri în case îi mai poate face să se simtă nedoriţi.

mantzy.wordpress.com