Acasă la Brâncuși. Povești mai puțin cunoscute de la Hobița

Turiștii care ajung acasă la Brâncuși descoperă și lucruri mai puțin cunoscute despre marele sculptor. Povești mai puțin cunoscute sunt spuse mai departe vizitatorilor care sunt transpuși în urmă cu mai bine de un secol odată ce pășesc în curtea în care a copilărit titanul de la Hobița.

Printre poveștile pe care le află turiștii la Hobița este cea spusă de ghidul muzeului, Doina Pană. Când avea doar patru ani, Brâncuși a căzut din dudul din curtea casei și și-a rupt o mână. Dudul este în picioare și astăzi.

„Aici, în curtea casei în care s-a născut Brâncuși, au fost trei duzi. Din dudul alb, Brâncuși a căzut când avea vreo patru ani. Și-a rupt mâna dreaptă. Doftoroaia satului a venit și i-a pus mâna în niște scândurele de brad și le-a înfășurat în lână îmbibată în țuică. Duzii au rămas de atunci și încă rezistă. Toți vizitatorii care vin vara se bucură de ei, mănâncă dude albe, roșii și mulți își amintesc de copilăria lor. Rămân foarte emoționanți când află povestea vieții lui Brâncuși”, ne-a mărturisit ghidul Casei Muzeu Constantin Brâncuși, de la Hobița.

Ultimele două clase din gimnaziu, Brâncuşi a fost nevoit să le facă la altă şcoală. “A scris pe bancă numele cu un briceag. A fost pedepsit de învăţător, închis într-un coteţ unde era făcut arestul. S-a supărat. N-a mai vrut să meargă la acea şcoală şi maică-sa a trebuit să-l ducă într-un alt sat, Brădiceni”, le-a mai povestit ghidul turiştilor.

Doina Pană a vorbit şi despre singura iubită pe care Constantin Brâncuşi a adus-o la Hobiţa. „O tânără din Irlanda, care s-a îndrăgostit de hainele populare. În fiecare zi, purta câte un costum popular diferit, de la rudele lui Brâncuşi. Când a plecat la Paris, le-a luat cu ea şi le-a trimis rudelor lui Brâncuşi bani ca să cumpere material şi să facă altele pentru ei”, a mai spus Doina Pană.

O fotografie cu tânăra de care s-a îndrăgostit Brâncuşi la prima vedere poate fi descoperită în casa muzeu de la Hobiţa. Pe lângă aceasta, şi multe alte lucruri mai puţin cunoscute de turişti despre viaţa celui care avea să devină părintele sculpturii moderne.

„Sunt multe lucruri de care nu ştiam. Şi m-am emoţionat foarte tare când le-am auzit. Am mai venit aici, suntem din Timişoara, dar mereu plec încărcat cu energie pozitivă”, ne-a mărturisit un turist. „Am văzut multe reportaje despre Brâncuşi, am citit multe articole despre viaţa sa, dar aici am aflat lucruri despre care nu am mai auzit până acum şi mi se pare foarte interesant că se pune accent pe ele şi ghidul ni le povesteşte. Noi avem istorie şi poveşti reale pe care trebuie să le punem în valoare”, a mai spus un alt turist.

Galerie foto


Vizualizări: 715

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: