Acces limitat în spitale din cauza virozei

Direcția de Sănătate Publică Gorj a emis de câteva zile o adresă către toate unitățile sanitare din județ, prin care șefilor de spitale li se cere să limiteze cât mai mult cu putință accesul vizitatorilor, în contextul în care Ministerul Sănătății a avertizat cu privire la o posibilă creștere a numărului de infecții acute respiratorii și gripă.

Adresa respectivă este afișată inclusiv la intrările din Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, unde programul de vizitare a pacienţilor a fost stabilit încă din 2012 ca fiind cel din intervalul orar 15.00 - 20.00, în zilele lucrătoare, la sfârşit de săptămână intervalul fiind 10.00 - 20.00.
Agenţii de pază de la intrarea în spital spun că reușesc cu greu să îi oprească pe vizitatori şi nu de puţine ori se ajunge la certuri cu cei care nu înțeleg situaţia respectivă. „Este un program clar pus pe ușă, este și această adresă, iar noi trebuie să ne certăm în fiecare dimineață cu oamenii. Sunt rude care vin în vizită, de la ţară, e drept, dar pe care nu le putem lăsa decât în baza programului care este afişat. Sperăm ca oamenii să înțeleagă și noi să nu mai fim nevoiți să avem atâtea certuri cu ei pentru că nu e în interesul nimănui o asemenea situație”, a spus unul dintre agenții plasați la una din intrările la spitalul județean.

Vizualizări: 757

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: