Accident cu un poliţist fugar. Martorii: era băut!

Trei maşini au fost avariate în noaptea de duminică spre luni la Târgu Jiu, una dintre ele aparţinându-i unui agent de poliţie pe care martori oculari l-au indicat la volanul autoturismului care a provocat aceste necazuri. Din fericire nu au existat persoane care să aibă nevoie de îngrijiri medicale, dar şoferul cu epoleţi a fugit de la locul accidentului, până ieri după-amiază nefiind găsit de colegii săi care, teoretic, cel puţin, îl căutau.

Primul accident în care a fost rostit numele agentului Gheorghe Lucian, de la postul din Băleşti, a avut loc nu departe de zona Gării din municipiu. Un Logan albastru a fost şifonat de o Skoda albă cu numere de Bulgaria, o pasageră gravidă din primul autoturism făcând un atac de panică şi ajungând la urgenţe, unde însă nu a rămas internată. Şoferul Skodei şi-a văzut de drum şi în câteva minute poliţiştii care veniseră să cerceteze primul eveniment au aflat că pe Calea Severinului o altă maşină fusese făcută praf de această dată de un şofer care ar fi părăsit locul accidentului.

Accidentul a avut loc aproape de intersecţia cu strada Meteor, localnicii din zonă ieşind afară în plină noapte pentru a vedea ce se întâmplase. „Am auzit o bubuitură puternică şi am ieşit la poartă să văd care cu care s-a lovit. Din maşina asta albă a ieşit un băiat care avea sânge pe faţă. Era băut şi a zis că el pleacă la Peco după o sticlă de apă. A plecat pe jos şi nu a mai venit”, a povestit Viorica Cristea, unul dintre martorii acelui eveniment.

Păgubiţii, cu ochii-n soare

Deşi era trecut bine de miezul nopţii, proprietarii celei de-a doua maşini pe care Skoda albă a făcut-o praf au rămas cu ochii-n soare aşteptând să vină la faţa locului şoferul căruia vroiau să-i ceară socoteală. „Maşina mea era parcată aici, noi fusesem la un botez şi m-au trezit vecinii că mi-a lovit-o unul care a plecat. Ştim şi cum îl cheamă, dar văd că nu-l aduce nimeni la locul faptei. E un poliţai de la Băleşti care, din câte am înţeles, era băut. Eu dacă făceam probabil grozăvia asta eram şi arestat până acum”, a spus Constantin Drulescu, proprietarul maşinii avariate aproape complet.

Maşina sa a fost mutată din loc, în timp ce Skoda albă a ricoşat şi s-a oprit cu spatele în zidul unei case de pe bulevard. Unul dintre localnici a recunoscut-o imediat ca fiind a unui poliţist deoarece nu de mult omul luase o amendă tocmai de la cel care era suspectat că ar fi comis acum accidentul. „De cum am văzut maşina am ştiut că e a lui Gheorghe Lucian, de la Băleşti. Acum a fugit, dar nu de mult mi-a luat mie certificatul că zicea că e fals pentru maşina mea cu numere de Bulgaria. Să vedem acum cum e al lui, că şi el tot de Bulgaria are maşina. Să vedem ce face el acum, că eu nu am fugit de el atunci când m-a tras pe dreapta”, spunea Constantin Negrilă, unul dintre martorii la eveniment.

Şoferul, de negăsit

Imediat după producerea accidentului de pe Calea Severinului se contura ideea că între acesta şi cel din zona Gării există o legătură. Oamenii legii nu s-au grăbit însă să indice pe cineva ca suspectat de toate cele întâmplate, legea dându-i voie unui şofer implicat într-o tamponare să se prezinte la organele de cercetare într-un interval de 24 de ore. Ieri poliţiştii au primit, într-adevăr, vizita unei domnişoare care susţinea sus şi tare că ea a condus autoturismul şi că ar fi plecat de la locul accidentului întrucât s-ar fi speriat, menţionând că anterior se certase cu agentul din Băleşti.

Nimeni nu a crezut-o însă şi, cel puţin teoretic, agenţii rutieri au anunţat că îl caută pe adevăratul şofer fugar, împotriva agentului din Băleşti fiind deschisă şi o anchetă internă dispusă de conducerea IPJ Gorj. Cazul respectiv este ultimul care se adaugă pe lista cu poliţişti băuţi implicaţi în diferite evenimente rutiere, cel mai grav caz fiind totuşi cel al lui Sabin Vieru, judecat şi în prezent pentru accidentarea mortală a fostului profesor Dumitru Bunoiu, în acelaşi eveniment fiind rănit şi un alt bărbat, din Arcani, care şi în ziua de azi a rămas cu sechele fizice, dar şi cu insatisfacţia că după atâta timp cel care i-a schimbat destinul nu a fost tras la răspundere de Justiţie.

Vizualizări: 241

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: