Mascaţii la casele, firma şi clubul lui Condescu

A mai trecut un meci din Europa League, a mai venit o descindere la Pandurii, asta pare să fie noua modă la vicecampioana României, pe lângă anunţurile repetate de şefii Complexului Energetic Oltenia cu privire la schimbarea lui Marin Condescu din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Clubului. Ieri mascaţii au mers însă şi la locuinţa din cartierul Primăverii pe care liderul sindical o are acolo de mai bine de un deceniu, dar au ajuns şi la domiciliul din Bucureşti al acestuia, precum şi la o firmă din Târgu Jiu care are legătură cu acesta.

Marin Condescu a lipsit ieri, în prima parte a zilei, din Târgu Jiu, fiind plecat la Constanţa, acolo unde Pandurii a avut de disputat un meci de fotbal contra celor de la Săgeata Năvodari, duminică seara. Ieri în zori liderul sindical a fost sunat de poliţişti şi întrebat dacă la sediul din centrul municipiului al Clubului Pandurii poate fi găsit cineva la ora 6.00 care să deschidă uşa de acces, oră la care, evident, nu lucrează nimeni. Uşa le-a fost deschisă mascaţilor şi ofiţerilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, la aceeaşi oră o altă echipă mergând la adresa din cartierul Primăverii, acolo unde oamenii legii au stat preţ de vreo trei ore.

Pagubă de 2 milioane de euro după descinderi!

După şapte ore de la începerea percheziţiilor, mascaţii au plecat şi de la sediul Clubului Pandurii, dar nu cu mâinile goale, ci cu două unităţi de calculator, cu doi saci negri ticsiţi cu documente şi încă o cutie de carton plină şi ea cu acte contabile. Nimeni nu a spus nici aici ce anume se caută, surse judiciare dând de înţeles totuşi că dosarul de acum are legătură cu modul în care Condescu ar fi împrumutat Clubul cu 2,2 milioane lei, după care a retras banii fără să fie evidenţiate operaţiunilemarin_condescu respective în evidenţa contabilă.

Marin Condescu spune că, din contră, tranzacţiile la Pandurii sunt legale, el menţionând că descinderile de ieri ar putea crea pentru Club un prejudiciu de vreo 2 milioane de euro dacă de la Târgu Jiu nu sunt trimise până azi la prânz o serie de documente către UEFA. În schimbul hârtiilor şi al rezultatelor din Europa League, Pandurii ar urma să primească banii respectivi. „Nu știu absolut nimic. Am fost anunțați doar să găsesc pe cineva la club, că eu nu eram. Am înțeles că au făcut și la domiciliu, au fost copiii, iar dacă Procuratura le consideră normale, le interpretez și eu la fel. Vă asigur însă că nimic de natură penală nu s-a întâmplat la Pandurii. Nu prea pot să comentez, că nu ştiu despre ce e vorba. Tranzacţiile sunt legale şi au fost făcute prin conturile clubului sau pe state la jucători, după caz. Au mai fost controale şi sper să se oprească. Mai rămâne să fiu acuzat de omor şi subminarea economiei naţionale, că în rest sunt toate. Mai grav este că până marţi la prânz trebuia să trimitem la UEFA o serie de documente din care să reiese situaţia noastră financiară, că nu avem datorii la buget, la jucători şi ulterior urma să primim, apreciem noi, undeva la 2 milioane de euro. Sper să obţinem o derogare de la UEFA, dacă nu, nu ştiu ce mai putem face, poate doar să trimitem hârtiile de la Poliţie, din calculatoarele pe care ni le-au ridicat”, afirmă preşedintele de la Pandurii, care până aseară nu primise nicio citaţie pentru a se prezenta la audieri la vreo instituţie de control a statului român.

Armă şi un mistreţ, ridicate pentru verificări

Una dintre fiicele lui Marin Condescu, Cristina, şi soţul acesteia, Radu Pavel, au fost „gazdele” neaşteptaţilor musafiri, cei doi asistând la percheziţia făcută de mascaţi la domiciliul lui Marin Condescu în lipsa acestuia. La final anchetatorii nu au ginere_condescucomunicat nimic, dar probele ridicate de acolo erau vizibile. O armă de vânătoare şi un porc mistreţ tranşat şi băgat în doi saci au fost ridicate şi aduse la maşina cu girofar, într-un alt autoturism, al celor de la Serviciul Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase urcând şi ginerele lui Condescu.

Radu Pavel a menţionat că este vânător cu acte în regulă şi că nu îşi face nici un fel de probleme pentru lucrurile ridicate de poliţişti. "Eu sunt vânător, cu acte în regulă. Am fost duminică la o vânătoare autorizată şi nu e niciun fel de problemă. Totul a fost ridicat pentru a se face verificări şi a se stabili că e legal. Merg acum cu poliţiştii tocmai pentru a răspunde la toate întrebările", a spus Radu Pavel. Ieri după-amiază acesta a ieşit din sediul IPJ Gorj declarând că nu a fost descoperită nicio neregulă şi că i-a fost restituită şi puşca şi carnea din care s-au luat probe pentru a fi analizată într-un laborator.

Vizualizări: 256

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: