Accident în Valea Oltului, trafic blocat

Un accident de circulație a avut loc, luni, pe Drumul Național 7, în localitatea Călimănești, din Vâlcea. Un autoturism și un camion s-au ciocnit frontal. Două persoane au fost rănite. Traficul în zonă este blocat.

Autocamionul implicat în accident transporta mașini.

O femeie a fost prinsă între fiarele mașinii și a fost nevoie de pompierii de la Descarcerare ca să fie scoasă și transportată la spital. Din primele date, ea a suferit mai multe traumatisme, dar este conștientă. A fost rănit și un copil în vârstă de șapte ani.

 „Angajatii din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați sa intervină în localitatea Calimanesti, pe DN 7 unde, un autoturism a intrat intr-un autocamion  încarcat cu autoturisme, transmit reprezentanții ISU.

Din primele informații, din spusele apelantului, în urma impactului au rezultat două victime, o femeie încarcerată și un copil de aproximativ 7 ani, scos din autoturism. Ambele victime sunt conștiente.

La fața locului actioneaza trei echipaje ale ISU, unul de descarcerare, unul SMURD și o autospecială de stingere cu apa și spuma.

Traficul rutier este momentan blocat pe ambele sensuri”, au transmis pompierii vâlceni.

Polițiștii Serviciului Rutier efectutează cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a cauzei producerii evenimentului rutier.

 

Galerie foto





Vizualizări: 989

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: