Accident produs de un șofer băut

Un gorjean a fost condamnat la 1 an şi 2 luni de închisoare, cu suspendare, după ce a produs un accident rutier, fiind în stare de ebrietate. Hotărârea dată zilele trecute de Judecătoria Târgu Jiu nu este definitivă.

Fapta s-a petrecut în luna mai 2021, când bărbatul a condus pe strada Slobozia din Târgu Jiu, având o concentraţie de alcool în sânge peste limita legală, de 1.94 g ‰, producând un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Acesta a pierdut controlul direcției și a acroşat un autoturism Dacia, care era oprit pe sensul său de mers. 

În fața magistraților, bărbatul și-a recunoscut fapta. ”Cu ocazia audierii în faţa organelor de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că, în după-amiaza zilei de 21.05.2021, în intervalul orar 17:00-18:00, a consumat la domiciliul său 200 ml ţuică”, se arată în hotărârea Judecătoriei Târgu Jiu. 

În perioada de încercare, bărbatul va trebui să presteze muncă în folosul comunităţii în cadrul primăriei comunei Băleşti sau școlii gimnaziale din localitate, timp de 80 de zile. 

Vizualizări: 1,898

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: