Acoperișul Primăriei Târgu Jiu, „cârpit” cu folie de plastic de două luni. Explicația!

A fost nevoie de o ploaie torențială să le amintească autorităților din Târgu Jiu că acoperișul primăriei n-a mai fost reabilitat de la cutremure. În ultimele aproape două luni, municipalitatea n-a putut decât să cârpească cu folie zonele afectate după seisme. Mai exact, locurile de unde au fost dărâmate vechile coșuri de fum din cărămidă. Unele dintre ele au cedat la primele cutremure așa că autoritățile au decis să le dărâme pe toate. În loc, au fost un material de plastic să izoleze de formă acoperișul.

 

 

 

 

 

Astăzi a plouat în podul instituției și în clădire, dar nu au fost semnalat pagube prea mari. Reprezentanții primăriei au chemat în ajutor pompierii ca să se urce pe clădire cu autoscara și să mai pună un strat de folie să nu plouă în birouri.

Întrebat de această situație, primarul Marcel Romanescu a declarat că de această intervenție se ocupă o firmă care are contract cu primăria. În realitate, și de la geamul său se vedeau pompierii militari care urcau pe clădire cu câțiva metri de folie de plastic.

Coincidență sau nu, chiar în această săptămână, a mai anunțat primarul, se va semna contractul pentru reabilitarea acoperișului primăriei: „Nu sunt cei de la Pompieri, sunt reprezentanții unei societăți comerciale care ne-au mai acordat ajutorul și în trecut. După primele cutremure, două dintre societățile din Târgu Jiu ne-au acordat tot sprijinul pentru remedierea parțială a situației. Tot ce vedeți azi pe clădire, acele bucăți de material sunt luate de la societatea Artego. Acolo unde am avut cele mai mari probleme am încercat să izolăm puțin clădirea. E adevărat că nu am putut să o izolăm în totalitate, dar săptămâna aceasta deja o să semnăm contractul pentru reabilitarea acoperișului primăriei. Se va interveni. Lucrările vor începe înainte de Sărbătorile Pascale”.

Țiglele care lipsesc încă de la producerea cutremurelor, adică din 14 februarie, nu au fost înlocuite. Nu este prea ușor, susține edilul Marcel Romanescu, pentru că acestea se fac pe comandă.

„A plouat puțin și în clădire. De pe exterior, nu am putut izola în totalitate clădirea. Banda pe care ne-a furnizat-o societatea Artego a acoperit doar parțial zona de pe acoperiș, acolo unde am avut cele mai multe pagube. Mai sunt țigle care lipsesc. N-am putut interveni pentru că, din păcate, țiglele care sunt pe acoperișul primăriei nu le putem găsi pe piața liberă, trebuie făcută o comandă specială pentru că este o țiglă tip solz care se folosește pentru acoperiș. Am primit 100 și ceva de mii de lei de la firma care ne-a asigurat clădirea. Deci și acea sumă o putem folosi în reabilitare. E vorba de mici zugrăveli pe care va trebui să le facem la etajul doi”, a mai spus Romanescu.

 

Galerie foto



Vizualizări: 1,014

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: