Risc de inundaţii în Gorj

Institutul Naţional de Hidrologie a emis, marţi, avertizări de inundaţii valabile pe râuri din 9 judeţe.

Se vor depăşi cotele de apărare pe râuri din Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt şi Dâmboviţa.

Conform hidrologilor, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă Desnăţui, Desnăţui, Jiu, Olt, Argeş, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Codul portocaliu vizează, de marţi ora 15.00 până miercuri ora 12.00 râurile din bazinele hidrografice: Caraş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Nera, Cerna – afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Herculane (judeţul Caraş Severin).

De asemenea, de un Cod galben, valabil de marţi ora 15.00 până miercuri ora 12.00, sunt vizate râuri din Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt şi Dâmboviţa.

Vizualizări: 1,205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: