Acord verbal pentru disputarea de meciuri de Liga 1 la Târgu Jiu

FCU Craiova  a solicitat oficial să își dispute partidele de pe teren propriu pe stadionul la Târgu Jiu atât timp cât arena „Ion Oblemenco” este ocupată pentru desfășurarea unui festival muzical, „IntenCity Festival”. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că şi-a dat acordul pentru disputarea meciurilor din Superligă la Târgu Jiu iar miercuri este aşteptat delegatul FRF care va omologa stadionul pentru meciuri de Liga 1.

Arena „Ion Oblemenco” din Craiova nu va putea să găzduiască partide de fotbal în perioada 10 august – 30 septembrie, deoarece pe unul dintre cele mai frumoase stadioane din România va avea loc un festival muzical. Astfel că FCU Craiova, patronată de Adrian Mititelu, a trebuit în această perioadă să își caute alte stadioane.

Echipa antrenată de Marius Croitoru intenționează să joace la Târgu Jiu, a informat ProSport care a scris că primarul Marcel Romanescu i-a dat acordul verbal lui Adrian Mititelu ca echipa sa să își joace partidele de pe teren propriu, în perioada, în care arena centrală din Bănie este ocupată de concert, pe stadionul din Târgu Jiu. „Vă dați seama că noi avem o relație foarte bună cu domnul Adrian Mititelu încă de acum câțiva ani, atunci când dânșii au mai jucat la noi pe arenă în Liga 3. Am fost contactați de cei de la FC Universitatea, dar am vorbit personal și cu Adrian Mititelu, iar eu mi-am dat acordul. Urmează ca în zilele următoare să semnăm și actele. Nu e treaba mea unde se duce să joace cealaltă echipă din Craiova. Eu vorbesc cu dumneavoastră doar despre ce am discutat și am stabilit cu domnul Adrian”, a spus Romanescu pentru sursa citată, precizând că stadionul poate asigura şi sistem VAR: „Stadionul nostru dispune de cele mai bune condiții, le putem asigura și camera VAR, dar costurile le vor plăti dânșii de la Craiova. Suporterii de la noi din oraș vor primi foarte bine Craiova. În plus, FC Universitatea Craiova are foarte mulți suporteri și sunt convins că galeria lor va veni cu foarte mulţi fani la noi pe stadion”.

Un reprezentant al FRF va fi prezent la Târgu Jiu la mijlocul săptămânii viitoare pentru a omologa terenul pentru jocurile din acest sezon, urmând să se decidă atunci dacă stadionul din Târgu Jiu asigură toate facilităţile necesare meciurilor din Liga 1.

Vizualizări: 1,185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: