Acuzat de măsluirea stocurilor, Boza persiflează Corpul de control al premierului

Directorul Complexului Energetic Oltenia reacționează după publicarea raportului prin care Corpul de Control al premierului susține că stocurile de cărbune raportate nu sunt cele reale. Boza dă vina pe cei de la Guvern, care au făcut măsurătorile, și dă asigurări că cifrele furnizate de companie sunt corecte și reale.“Nu ne putem permite să facem astfel de greșeli pentru că nu suntem chiar atât de proști”, a spus Boza.

Potrivit raportului Corpului de Control, la Termocentrala Rovinari, de exemplu, stocul ar fi fost, în realitate, jumătate din ce scria în documente. Mai exact, la 21 decembrie 2017, ar fi fost notat un stoc de peste 64 de mii de tone de cărbune și, de fapt, ar fi fost în stoc doar 32 de mii de tone. La exploatările de cărbune de la Roșia – Rovinari, ar fi fost și acolo o diferență de 24 de mii de tone între datele din hârtii și realitatea din teren.

În ciuda acestor cifre, Sorin Boza susține că toate informațiile furnizate de companie sunt cele corecte. „Am fost băiat deștept acum doi ani și jumătate, când, printr-o dispoziție al președintelui Directoratului, am numit comisii independente de măsurători topografice în toate unitățile din carieră și în sucursalele energetice. Măsurătorile și afirmațiile sunt făcute de Corpul de Control, condus de domnul Popescu. A venit cu o dronă, s-a învârtit deasupra Termocentralei cu drona respectivă și cică a măsurat el cu drona aia”, a spus Boza, la Accent TV.

Boza a prezentat raportul cu stocurile actuale de cărbune celor din Consiliul de Supraveghere și este dispus să-l arate și presei. „Vă voi arăta din 2017 noiembrie până astăzi, în fiecare lună, măsurătorile topografice, cu aparat, lângă grămadă. Nu ne putem permite să facem astfel de greșeli pentru că nu suntem chiar atât de proști. Fiecare comisie e formată din trei oameni, cu inginer, cu ștampilă. Am prezentat raportul meu celor din Consiliul de Supraveghere”, a mai declarat Sorin Boza.

Vizualizări: 2,058

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: