Adio şi n-am cuvinte…

Convenţia PDL a tranşat lucrurile în partidul ce părea că după alegerile parlamentare nu şi-a revenit din păruială şi nici opoziţie nu mai este în stare să facă. Câştigarea alegerilor de către Vasile Blaga era oarecum aşteptată. Neaşteptat a fost gestul preşedintelui Băsescu care, după ce pupila sa pe care a sprijinit-o pe faţă, Elena Udrea, a pierdut la mustaţă, şi-a luat adio de la partidul căruia îi spunea că-i e de suflet şi i-a acuzat pe susţinătorii lui Blaga că nu sunt democraţi, nu sunt reformişti şi sunt FSN-işti în toată regula. Ultima remarcă cred că a spus-o cu gândul la faptul că nu sunt evoluaţi, pentru că nu e greu de adus aminte că FSN-ist a fost chiar el şi cu mulţi alţii din partid.

Alegerile au clarificat mai multe drumuri, nu numai pe cel al preşedintelui. Alegerea lui Blaga a deschis porţile discuţiilor cu liberalii, iar Crin Antonescu s-a grăbit chiar să declare că jumătatea lui Blaga care s-a desprins de Băsescu poate fi luată în calcul pentru ceva discuţii pe care chiar şi Blaga le-a antamat cu mai mult timp în urmă. Elena Udrea cu cealaltă jumătate nu va mai rămâne sub comanda lui Blaga, ci probabil că se va duce la proaspăta alianţă DA făcută de MRU. Ce va face Monica Macovei de la care toată lumea se aştepta să piardă? Greu de spus, pentru că nici n-o văd alături de Elena Udrea, chiar dacă o alăturare ar fi posibilă faţă de MRU, dar nici cu Blaga nu mai  e loc de discuţii şi reconciliere… Probabil că va rămâne după expirarea mandatului de europarlamentar funcţionar UE şi va uita de politica românească.

La această convenţie lupta dintre gruparea Udrea şi cea a lui Blaga a fost pe viaţă şi pe moarte şi fiecare dintre protagonişti şi-a aranjat votanţii din moment ce diferenţa dintre câştigător şi perdant a fost de doar câteva sute de voturi. De asta nu-i vine uşor lui Udrea să recunoască înfrângerea şi de asta a dat cu pălăria în ţărână Băsescu, pentru că îşi făcuseră alte calcule. Intervenţia făţişă a lui Băsescu în treburile PDL, precum şi declaraţiile de dragoste  făcute în timpul convenţiei, au gâdilat nervii câtorva politicieni din USL atât liberali, cât şi social democraţi, care şi-au amintit iar de suspendarea preşedintelui. După părerea mea, acum Băsescu chiar îşi doreşte să fie suspendat şi ca un făcut cei care se vor opune suspendării o să fie chiar Ponta şi Antonescu, cei care nu cu mult timp în urmă îl vroiau jos. Băsescu acum este măcinat de o ambiţie pe care nu mai  poate să o disimuleze, acela de făuritor al unui partid care să coalizeze forţele de dreapta din România, iar funcţia de preşedinte îl încurcă rău de tot în acest demers.

Ne mai putem întreba desigur de ce tace PSD-ul? Simplu, pentru că vede cum liberalii se întăresc cu aripa Blaga şi se pregătesc tot mai mult de o opoziţie care-i vor răsturna toate planurile lui Ponta. Acesta va şi principalul motiv pentru care nu vor dori suspendarea lui Băsescu, ca să nu-i netezească calea spre Cotroceni lui Antonescu. Oricum, în următoarele săptămâni o să asistăm la mişcări spectaculoase pe toate palierele vieţii politice, pentru că toată lumea şi-a făcut şi planuri de rezervă, care vor fi puse acum în aplicare.

Vizualizări: 266

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: