Afaceriştii gorjeni vor ciobani cu calificare

Şedinţa Comisiei Judeţene de Dialog Social a reunit ieri la sediul Instituţiei Prefectului autorităţile judeţene, şefii serviciilor deconcentrate şi reprezentanţii oamenilor de afaceri din Gorj. Printre subiectele aflate pe ordinea de zi s-a aflat şi o informare privind evoluţia şomajului în perioada 01 ianuarie-30 septembrie 2012. Afaceriştii au profitat de prezenţa directorului Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj pentru a-i cere să organizeze cursuri de formare profesională pentru ciobani şi zilieri. “Ar fi bine, pe lângă celelalte cursuri, să organizaţi şi cursuri de calificare pentru ciobani şi zilieri. Sunt foarte multe persoane care prestează această activitate pe raza judeţului”, a cerut Sabin Popescu, preşedintele Filialei Gorj a UGIR.

Şeful AJOFM Gorj nu a fost surprins de această propunere declarând că deja au început să fie organizate cursuri speciale pentru persoanele care se ocupă cu creşterea animalelor. “Am organizat deja patru cursuri de crescători de animale la Crasna, la care am avut 112 participanţi. Aşteptăm propuneri şi din partea altor Consilii Locale pentru a organiza cursuri de calificare pentru persoanele care lucrează în zootehnie”, a precizat Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.

Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: