AGA de la Pandurii, magnet pentru Călinoiu, Ciurel şi Cârciumaru

Schimbare de strategie pentru cei care doresc să îl înlăture pe Marin Condescu de la şefia clubul Pandurii. Dacă nu au reuşit prin atacurile din exterior, acum şi-au propus să lupte cu sindicalistul din interiorul clubului. Primul pas, Ion Călinoiu vrea să devină membru AGA, prin includerea Consiliului Judeţean Gorj printre asociaţii clubului. Pasul 2 – Ciurel vrea să devină membru AGA, deşi până mai ieri spunea că nu îi permite contractul de mandat. Pasul 3 – Cârciumaru renunţă la „retragerea definitivă” din AGA şi spune că „va reveni cu plăcere”. Din AGA mai fac parte Condescu în numele sindicatelor şi Viorel David, reprezentant Artego. Cum lui Cârciumaru îi sunt dragi ambele tabere, cel mai probabil el va fi cel care va înclina balanţa într-un sens sau altul.

Ion Călinoiu a declarat că instituția pe care o conduce va intra în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) Pandurii cu o sumă simbolică. CJ Gorj a fost membru asociat la Asociația Sportivă Pandurii Târgu Jiu, dar s-a retras în 2009. Atunci, Călinoiu a decis să sprijine mai mult echipele de handbal și baschet. „Nu cred că e prea mare suma și nici nu avem posibilitatea. Este o sumă simbolică. Am discutat cu cei de la complex. Mai degrabă aș vedea să finanțăm cluburile de juniori din cadrul CS Pandurii. Este echipa a doua, sunt echipe obligatorii potrivit activității de fotbal din liga superioară. Sunt niște oameni care au lucrat la Olservmin și rămân fără salarii. Mai degrabă ei pot să fie ca o unitate descentralizată, într-o asociație între Primărie și Consiliul Județean sau chiar Consiliul Județean încât antrenorii și cu jucătorii de acolo să fie susținuți”, a declarat Ion Călinoiu.

Eu te invit pe tine, tu pe mine

Consiliul Judeţean Gorj a fost invitat de Ciurel să intre în asocierea de la Pandurii. Ca să nu rămână dator, şi Călinoiu l-a invitat, prin intermediul unei emisiuni TV, pe Laurenţiu Ciurel să facă parte din AGA Pandurii. De menţionat este că CE Oltenia, compania condusă de Ciurel, face parte din AGA, fiind reprezentat de Ion Răuţ.Mai mult, Laurențiu Ciurel a declarat într-o conferință de presă că nu poate face parte din AGA deoarece nu-i permite contractul de mandat încheiat cu Ministerul Economiei.

Și, dacă nu era suficient de amuzant, Florin Cârciumaru a anunţat că va reveni "cu plăcere" în AGA de la Pandurii, dacă va fi rugat de Călinoiu, Ciurel, David şi Condescu. Cei trei - Cârciumaru, Călinoiu şi Ciurel - s-au rugat reciproc să facă parte din AGA în şedinţa cu uşile închise care a avut loc la începutul acestei săptămâni în biroul lui Ion Călinoiu. “Am fost rugat chiar de domnul David, Ciurel, Călinoiu. Domnul Ciurel a spus că vine și dânsul dacă mă întorc în AGA”, a declarat Florin Cârciumaru.

Primarul Florin Cârciumaru a anunţat la finele lunii trecute că se retrage definitiv din AGA de la Pandurii, după ce Liviu Andrei a fost anunţat ca viitor manager general al clubului.

ȘEDINȚĂ

La prima şedinţă AGA va fi luată în discuţie intrarea ca asociat al Consiliului Judeţean Gorj. Tot atunci este de aşteptat să existe propunerea de schimbare a lui Marin Condescu din calitatea de preşedinte al Consiliului de Administraţie.

REPLICI

Marin Condescu are o condiție pentru revenirea lui Ion Călinoiu la Pandurii. „Să facă şi Călinoiu măcar un împrumut la bancă pentru a ajuta echipa atunci când e nevoie şi mai vedem cum îşi recuperează banii”, a spus Condescu. Ion Călinoiu i-a răspuns că: “Nu sunt dispus și nu sfătuiesc pe nimeni să se împrumute indiferent de unde are banii și cum i-a făcut pentru a susține asemenea activități”. Călinoiu susține suspendarea lui Condescu și înlocuirea lui cu Eugen Pârvulescu, actualul preşedinte executiv.

Vizualizări: 205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: