Al treilea concurs eşuat la APIA Gorj

A treia încercare de a pune încă un director adjunct la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj a eşuat din nou. Postul înfiinţat special pentru conservatori este în continuare vacant. După ce a picat examenul de două ori, Valentin Priporeanu, angajat al Direcţiei Agricole, nu s-a mai prezentat la concurs, deşi a depus dosarul. Concursul fusese programat pentru data de 13 noiembrie. Conducerea APIA Gorj nu garantează că acest post se mai regăsi în viitoarea organigramă a instituţiei. „A fost pentru a treia oară când Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a organizat concurs pentru ocuparea postului de director adjunct-economic şi control pe teren. Am înţeles că de data aceasta s-au depus trei dosare, însă niciunul dintre candidaţii înscrişi nu s-a prezentat la concurs. La ora actuală postul este vacant, însă nu ştim ce se va întâmpla în viitor, dacă va rămâne sau se va formula o altă organigramă”, a declarat Constantin Negrea, directorul APIA Gorj. În momentul de faţă, Mihai Versin este singurul director adjunct al lui Negrea.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: