Alegeri la sindicatul Roşiuţa, în decembrie

Sindicatul Roşiuţa se pregăteşte de alegeri. Secretarul general al sindicatului, Nelu Roşca a anunţat că alegerile vor avea loc în data de 9 decembrie. Mihai Popescu, actualul preşedinte, va candida pentru funcţia de vicepreşedinte pentru că cea de şef al sindicatului îi revine tot deputatului Severus Militaru. Practic, următorul vicepreşedinte va conduce sindicatul, până la revenirea deputatului.

Perioada de depunere a candidaturilor este până pe 4 decembrie pentru orice funcţie atât din Biroul de Coordonare cât şi Biroul Executiv dar şi pentru preşedinte. ”Alegerile la sindicatul Roşiuţa vor avea loc pe data de 9 decembrie, am anunţat deja oamenii şi acum se poartă discuţii. Până în prezent nu s-a depus nicio candidatură”, a declarat Nelu Roşca.

Roşca vrea primar, nu lider de sindicat

Întrebat dacă se gândeşte să candideze pentru funcţia de preşedinte al Sindicatului, Nelu Roşca a spus că se mai gândeşte şi că ia în calcul de fapt o altă candidatură, cea pentru funcţia de primar. ”O să mă hotărăsc şi eu în perioada următoare. Poate iau în calcul serios o eventuală candidatură la primărie şi am tot dreptul atâta timp cât sunt nemulţumit de politica administrativă practicată de Consiliul Local şi Primăria Motru”, a declarat Nelu Roşca. Acesta spune că este încă tânăr pentru a da un suflu nou municipiului Motru. ”E normal să am un punct de vedere diferit atâta timp cât am stat în Motru 37 de ani şi nu s-a schimbat nimic. Am o vârstă încă fragedă şi pot face multe. M-am săturat să sprijin pe unul pe altul şi când ajung acolo să facă ce îi taie capul. Vreau să îmi susţin propriile mele idei”, a declarat Nelu Roşca.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: