Alegeri la SMEO. Sindicalist: Doreşte binele salariaţilor

Gabriel Căldăruşe pare să fie preferatul multor sindicalişti din cadrul Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO), la alegerile de săptămâna viitoare. Căldăruşe se poate baza, cel puţin, pe sprijinul colegilor de la carierele Tismana şi Rovinari. 

Trei persoane au intrat în competiţia pentru funcţia de preşedinte al sindicatului. Doi salariaţi de la Tismana şi Peşteana candidează împotriva actualului preşedinte Gabriel Căldăruşe. „Îl susţin pe domnul preşedinte Căldăruşe. Am fost lângă dânsul şi am văzut că doreşte binele salariaţilor, aşa că îl susţin deschis pe domnul Căldăruşe. Până acum, campania a fost una decentă. Fiecare îşi spune punctul de vedere, ce crede el că ar putea aduce bun pentru membrii de sindicat şi nu este niciun fel de problemă”, a declarat Emil Bîrsanu, sindicalist SMEO, la Rovinari.

În plus, Bîrsanu candidează şi el pentru o funcţie de conducere în cadrul sindicatului. „Primul mandat, cei patru ani de zile, se termină în august. Am fost lider grupă sindicală la Cariera Gârla. Cred că au trecut cei patru ani foarte greu. Această companie a avut fel şi fel de probleme. Vă aduceţi aminte, acum doi ani jumătate, la greva foamei, şapte zile, mutarea sediului la Bucureşti. SMEO a fost una dintre forţele care s-a opus la mutarea sediului. Următoarea rectificare de anul trecut cred că ni se datorează foarte mult şi nouă pentru că am făcut demersuri la Minister ca toată lumea din cadrul CEO să beneficieze de sprijin”, a mai precizat sindicalistul.

Alegerile pentru toate funcţiile de conducere sunt programate marţi. Bîrsanu promite să reprezinte salariaţii şi să lupte pentru binele lor. „Îmi doresc funcţia de preşedinte departament pe carierele Rovinari, Tismana, Pinoasa, Mentenanţă şi UPRUM, pentru că trebuie să asculţi problemele salariaţilor, să faci tot ce îţi stă în putinţă să poţi să-i ajuţi cu orice este posibil ca lor să le fie bine în această companie. E foarte greu. Ne confruntăm cu probleme critice, pe carierele enumerate sunt exproprierile şi multe alte probleme, lipsa materialelor, a utilajelor sau sunt salariaţi care muncesc cât pentru doi”, a mai declarat Bîrsanu.

Vizualizări: 2,289

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: