Pîrvulescu: Trebuie soluţii pentru a nu fi îngropat CEO

Sindicaliştii din cadrul Complexului Energetic Oltenia reacţionează după ce ministrul Energiei a anunţat sfârşitul centralelor pe bază de cărbune. Liderul Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) susţine că oficialii ar trebui să caute soluţii pentru ca producătorul de energie să nu dispară mai repede decât preconizează Anton Anton.

Dumitru Pîrvulescu, preşedintele FNME, spune totuşi că ministrul Energiei s-a hazardat când a anunţat că se va renunţa la energia pe bază de cărbune până în 2040. În schimb, compania are nevoie de susţinere să rămână pe profit. „Ministrul Energiei s-a uitat la un orizont prea îndepărtat. Parcă ar fi fost ministrul german. Ei au o altă politică, sunt exportatori de tehnologie, au o politică foarte prietenoasă cu Rusia, care le dă poate cel mai mic preţ din Uniunea Europeană al gazelor. 2040 e prea îndepărtat. Se pot întâmpla multe. Trebuie nişte soluţii pentru ca tipul acesta de energie să nu fie îngropat. Pentru că, dacă nu vor  fi găsite soluţii de către factorii de răspundere din Ministerul Energiei, va fi foarte complicat de rezistat în piaţă”, a declarat Dumitru Pîrvulescu.

În ceea ce priveşte locurile de muncă şi salariaţii care au îmbătrânit, Pîrvulescu susţine că producătorul de energie funcţionează cu numărul minim de posturi pentru a se încadra în cerinţele şi planurile pentru acest an. „Numărul de locuri de muncă este securizat pentru că este minimum minimorum de care e nevoie pentru a asigura cantitatea de energie pe care ne-am angajat. În privinţa aceasta putem sta liniştiţi. Nu putem sta liniştiţi atâta timp cât compania, dacă nu se fac anumite reglementări, poate să ajungă într-o zonă de pierdere care nu ar fi binevenită pentru nimeni, cu atât mai mult pentru salariaţi”, a mai atenţionat liderul FNME.

Vizualizări: 1,187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: