Amendat în timp ce se afla la serviciu, la CE Oltenia

Un bărbat din comuna gorjeană Fărcășești a reușit să anuleze, în instanță, o amendă primită pentru tăierea și sustragerea unui gorun. Bărbatul a susținut că se afla la serviciu în momentul în care i se imputa furtul arborelui din pădure. El lucrează la Complexul Energetic Oltenia.

Gorjeanul a cerut, în instanță, anularea procesului-verbal de contravenție.

În motivare, „petentul a arătat că, la data 10.10.2019, în jurul orei 17.00, în timp ce se afla în localitatea Fărcășești, la domiciliul său, a observat pe gardul locuinței sale mai multe documente, iar când le-a ridicat și răsfoit, a sesizat că este vorba despre un proces-verbal de contravenție pe numele său, o înștiințare de plată și un proces-verbal de afișare”.

Gorjeanul nu a priceput de ce a fost amendat cu suma de 4.000 de lei, pentru că în ziua respectivă și la ora indicată în procesul-verbal de contravenție se afla la muncă, la CE Oltenia.

El a fost acuzat că în data de 21.09.2019, ora 11:30, a tăiat și sustras un arbore de esență gorun din Valea Rogojelu, având diametrul de 34 cm.

S-a mai reținut că făptuitorul nu a fost prins de agentul constatator asupra faptei, aceasta fiind constată în prezența unui martor.

Audiat în instanță, martorul a avut cu totul o altă explicație. „Martorul a arătat că a făcut o cerere către ocolul silvic de marcare a lemnelor, sens în care s-a deplasat în pădure cu pădurarul și brigadierul și au marcat în jur de 10-12 metri cubi. Ulterior, martorul a plecat, iar cei doi au rămas să marcheze și altor persoane. Spre seara, martorul a fost sunat de pădurar să semneze cererea, procesul-verbal de marcare și alte documente, ocazie cu care acesta l-a întrebat dacă l-a văzut pe petent cu tractorul în săptămâna în curs, martorul spunându-i că l-a văzut, dar era cu căruța pe drum”, potrivit informațiilor din dosarul cauzei.

Martorul a mai susținut că nu a știut că a semnat procesul-verbal și că, în timp ce se afla în pădure cu pădurarul și brigadierul, aceștia nu i-au adus la cunoștință că cel amendat ar fi tăiat o cioată.

Cum depoziția martorului nu a confirmat fapta reținută în sarcina angajatului CE Oltenia, instanța a constatat că procesul-verbal nu a fost temeinic încheiat.

Prin urmare, Judecătoria Târgu Jiu a anulat procesul-verbal de contravenție și a înlăturat măsurile dispuse prin acesta, respectiv amenda contravențională în cuantum de 4.000 lei și obligația de a achita valoarea pagubei în cuantum de 812,64 lei.

„Admite plângerea contravenţională formulată de petentul S.C. în contradictoriu cu Direcţia Silvică Gorj, Ocolul Silvic Târgu Jiu. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria DSGJ nr. 2234/10.10.2019 şi înlătură măsurile dispuse prin acesta. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Târgu Jiu”, a decis Judecătoria Târgu Jiu.

Vizualizări: 6,377

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: