Amendat pentru munca la negru

Un angajator cu sediul social în orașul Rovinari, având domeniul de activitate fabricarea de uși și ferestre din metal a fost sancționat cu suma de 40.000 lei, de către ITM Gorj.

Acesta a fost amendat pentru folosirea în activitate a două persoane fără încheierea în prealabil a unui contract individual de muncă.

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat în perioada 27.05.2024 - 07.06.2024 un număr de 90 controale care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă. Au fost aplicate 42 sancțiuni contravenționale în valoare de 268.500 lei. Pentru neconformitățile constatate în urma controalelor, inspectorii de muncă au dispus 169 măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate.

În cadrul acestei campanii de control, s-au verificat reglementările legale privind domeniul relațiilor de muncă, examinându-se modul în care sunt respectate aspecte precum angajarea personalului (inclusiv transmiterea în termen legal a contractelor individuale de muncă în REVISAL), respectarea prevederilor legale privind majorarea salariului, pentru salariații care, timp de 24 de luni, începând cu data de 1 ianuarie 2022, au primit salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin Hotărâre a Guvernului, timpul de muncă și timpul de odihnă, repausurile periodice (repausul săptămânal, repausul zilnic, sărbătorile legale), garantarea în plată a salariului minim brut pe țară, precum și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde este cazul.


Inspectorii de muncă au verificat 10 angajatori în domeniul relațiilor de muncă, iar pentru 5 dintre aceștia, documentele pentru finalizarea controalelor au fost trimise altor inspectorate teritoriale de muncă din țară, agenții economici având sediul social în alt județ. Pentru agenții economici de pe raza județului nostru, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoarea de 28.000 lei  și s-au dispus 16 măsuri pentru remedierea neconformităților constatate și respectarea prevederilor legale.

Vizualizări: 1,239

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: