Amenzi de sute de mii de lei și marfă confiscată

Poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică şi serviciul rutier au acţionat împreună cu comisari ai Gărzii Financiare Gorj, inspectori de la Garda de Mediu şi I.T.M. Gorj, pentru verificarea legalităţii actelor de comerţ desfăşurate de agenţii economici de pe raza judeţului Gorj.

Pe parcursul acţiunii, pentru neregulile constatate au fost aplicate 59 de sancţiuni contravenţionale, iar ca măsuri complementare au fost indisponibilizate în vederea confiscării țigări, produse agroalimentare şi cereale, deşeuri fier vechi  și altele în valoare de peste 15.500 lei, pentru care agenţii economici nu deţineau documente de provenienţă. A fost reţinut un permis de conducere în vederea suspendării şi retras un certificat de înmatriculare. Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate a fost de aproximativ 159.000 de lei. De exemplu un doljean de 33 de ani care a fost depistat pe raza comunei Crușeț în timp ce transporta cu un autoturism, produse agroalimentare şi cereale fără documente justificative de provenienţă. Întreaga cantitate de 3500 kilograme a fost ridicată în vederea confiscării, conducătorul auto fiind sancţionat cu suma de 1000 lei. (A.F.)

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: