Amenzi drastice pentru proprietarii care refuză microciparea câinilor

Campania de microcipare a câinilor se desfăşoară cu dificultate la nivelul judeţului Gorj din cauză că medicii veterinari se lovesc de reticenţa proprietarilor. Campania se va încheia la sfârşitul lunii viitoare, iar până în momentul de faţă au fost vaccinaţi doar 20.000 de câini din totalul de aproximativ 90.000. Conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare Gorj îi avertizează pe proprietarii patrupedelor că riscă sancţiuni drastice. „Peste 20.000 de câini sunt microcipaţi în momentul de faţă. Campania de microcipare a câinilor se va încheia la sfârşitul lunii februarie. După această dată vom fi obligaţi să aplicăm sancţiuni, care sunt destul de mari, de la 5.000 de lei la 10.000 de lei pentru că şi importanţa acestei acţiuni este foarte mare întrucât vaccinarea antirabică se poate face numai pe câini microcipaţi”, a declarat Ion Iliuţă, directorul DSV Gorj. Microciparea câinilor îi costă pe proprietari undeva la 25 de lei, iar oamenii se plâng că nu au bani. Un alt motiv care conduce la reticenţa proprietarilor este acela că oamenii se tem că vor plăti impozit, mai ales pentru câinii de companie. „Din punct de vedere financiar fiecare îşi face un calcul, dar această acţiune de punere a taxelor pe aceste animale este la latitudinea consiliilor locale. Noi ne facem numai datoria, iar acolo unde există lege nu-i tocmeală”, a mai precizat Ion Iliuţă.

Vizualizări: 205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: