Amenzi pentru abandonarea deşeurilor pe o stradă din Târgu Jiu

Mai multe deşeuri menajere au fost aruncate pe strada Luncilor din municipiul Târgu Jiu. Poliţiştii locali au făcut această constatare, gunoaiele aflându-se în zona drumului public.

 

Procedurile legale, în vederea identificării celor care au abandonat respectivele deșeuri, au fost demarate.

Persoanele care vor fi găsite vinovate riscă amenzi între 10.000 lei și 20.000 lei (pentru persoane fizice) și între 50.000 lei - 70.000 lei (pentru persoane juridice), în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu completările și modificările ulterioare.

Salubrizarea terenului aflat în domeniul public al municipiului Târgu Jiu a fost efectuată de către angajații societății Edilitara Public S.A.

De asemenea, potrivit O.U.G. nr. 92/2021, persoanele sancționate contravențional au obligația suporta cheltuielile legate de ridicarea deșeurilor aruncate necontrolat și curățarea terenului.

Galerie foto







Vizualizări: 1,269

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: