Ancheta „Lotul Ydail” continuă cum vor procurorii

Tribunalul Gorj nu îi grăbeşte pe procurori să finalizeze mai repede cercetările în dosarul în care sunt vizaţi mai mulţi primari din judeţ, aşa cum ceruseră aceştia. Inculpaţii au contestat în instanţă durata prea mare a anchetei, sperând că vor obţine o decizie prin care procurorii să fie obligaţi să încheie cercetările într-un anumit interval de timp. Judecătorii au fost însă de altă părere şi au dat o decizie care nu este pe placul edililor şi care mai este şi definitivă, neputând să mai fie contestată.

„Respinge ca neîntemeiată contestaţia privind durata procesului formulată de contestatorul inculpat Şandru Doru Ştefan. (…) Obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, a stabilit instanţa.

„Lotul Ydail” este format din mai mulţi primari din judeţ, dar şi din administratorul acestei firme de construcţii, Doru Şandru Ştefan. Cercetările în dosar au început în urmă cu aproape trei ani, după ce anchetatorii au găsit la acesta o agendă cu diverse cifre notate în dreptul numelor unor primari, bănuiala anchetatorilor fiind aceea că cifrele ar reprezenta şpăgi date edililor pentru lucrările pe care Ydail le-a executat în localităţile conduse de aceştia. Plângerea pentru „contestaţie durată proces” a fost înregistrată la Tribunalul Gorj la sfârşitul lunii februarie, iar în ea sunt parte Sorin Bucurescu, Mihai Calotă, Petre Grigorie, Ion Gruescu, Adrian Mangu, Ilie Petroi, Florinel Ţuilă, Constantin Podaru şi Ana Ceană, de la Melineşti – Dolj. 

Edilii au fost şi reţinuţi pentru 24 de ore şi cei mai mulţi spun că, după ce au ieşit din arestul IPJ Gorj, nimeni nu i-a mai întrebat de „sănătate”, convingerea lor fiind că ancheta trenează din lipsă de probe care să susţină acuzaţiile formulate de procurori.

„Ne-au luat ca pe nişte fraieri, ne-au ţinut 24 de ore la beci şi după aia judecătorul le-a spus clar că nu are probe ca să nu ne lase liberi. Asta în condiţiile în care acelaşi judecător le aprobase cererile pentru a ne monitoriza ca să poată strânge probe. Au făcut ca la Condescu, ne-au luat de la birouri sau de-acasă că doar-doar or găsi ceva împotriva noastră, dar dacă nu ai făcut faptele, ce să găsească? Scrie în agendă acolo că «prot. Sliv» şi ei au interpretat că e protocol la Primăria Slivileşti. Păi, să arate cine a fost la acel protocol, în ce a constat, dacă a fost ilegal, că la mine nu au un fir de pai cu care să mă agaţe. Şi dacă ar fi fost protocolul poate fi dat la o comisie de recepţie, la viceprimarul care conduce comisia de recepţie, la contabila care face plăţile pentru o lucrare, dar nu e cazul de aşa ceva. Lipsă probe – despre asta e vorba şi de aia nu se încheie ancheta mai repede”, declară, supărat, primarul Sorin Bucurescu.

Vizualizări: 1,924

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: