Angajat al CE Oltenia, reţinut pentru delapidare

Un angajat al CE Oltenia a ajuns după gratii, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri. Este vorba de Ilie Berele, în prezent lăcătuş mecanic la Termocentrala Turceni, acuzat că a prejudiciat compania cu circa 800.000 lei în perioada în care presta activitate ca gestionar la Sucursala Electrocentrale Turceni. Conform anchetatorilor, Berele, timp de şase ani, periodic, întocmea rapoarte în fals prin care încerca să acopere lipsa unor cantităţi însemnate de combustibil, dar şi a unor bonuri valorice.

Ilie Berele a fost reţinut marţi, 2 iunie, sub acuzaţiile de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Bărbatul în vârstă de 46 de ani, din Turburea, este suspectat că între anii 2007-2013, perioadă în care presta activitate de gestionar la Termocentrala Turceni, a întocmit în fals rapoarte de necesitate pentru a acoperi lipsa din gestiune a peste 100 de tone de motorină şi bonuri valorice de peste 53.000 lei, prejudiciind astfel compania cu  circa 800.000 de lei. Surse din cadrul CE Oltenia spun că fapta este cunoscută de câţiva ani de conducerea SE Turceni, acesta fiind şi motivul pentru care a fost transferat din funcţia de gestionar în cea de lăcătuş mecanic la atelierul de reparaţii al termocentralei. După o noapte petrecută în spatele gratiilor, bărbatul a fost prezentat miercuri, 3 iunie, procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale. Întrebat de jurnaliştii prezenţi la parchet în momentul în care a fost adus la audieri dacă sunt adevărate acuzaţiile care i se aduc, bărbatul a răspuns că nu a întocmit rapoarte de necesitate. Judecătorii au dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 20 de zile.

Dacă bărbatul va sta mai mult de 30 de zile în spatele gratiilor şi-ar putea pierde locul de muncă de la CE Oltenia.

Vizualizări: 201

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: