Angajată a DSVSA, arestată preventiv

Ana Guţă, angajată a Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară, a fost arestată preventiv de Curtea de Apel Craiova, pentru 20 de zile, în acelaşi dosar în care se află în arest preventiv femeia de afaceri Maria Lupulescu.

Iniţial, Tribunalul Gorj a dispus cercetarea în stare de libertate a Anei Guţă, procurorii au făcut recurs, iar judecătorii craioveni au dispus arestarea preventivă. 

"În fapt, în urma probatoriului administrat până în prezent, s-a stabilit că G.A., având calitatea de medic veterinar, în cursul lunii aprilie 2012, a întocmit în fals o notă de inspecţie, prin care a constatat în mod fictiv alterarea a 20 de tone de carne şi preparate din carne, notă care a înmânat-o inculpatei L.M., administrator a unei societăţi comerciale din Târgu-Jiu, pentru a diminua stocul scriptic al societăţii, ajutând-o astfel să se sustragă de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat. Prejudiciul cauzat a fost estimat la peste de 1.286.000 lei", se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.

Inculpata a fost încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: