Angajaţii primăriei Ciuperceni cer sporuri de calculator

Primăria Ciuperceni se judecă în prezent cu şapte din salariaţii instituţiei pentru sporul de calculator. Dumitru Taloi, primarul localităţii, spune că în octombrie anul trecut Curtea de Conturi a impus sistarea acestor sporuri din motive de legalitate. Mai exact, cei şapte salariaţi nu justificau în niciun fel încasarea acestui spor. „Curtea de Conturi a decis că cei şapte angajaţi au beneficiat pe nedrept de spor de calculator în perioada 2012-2014. Oamenii au uitat să-şi aducă certificat de la Sanepid şi de la ITM cum că pot beneficia de acest spor de 10%. În mod normal, certificatul se aduce în fiecare an mai ales că cei şapte sunt angajaţi care îşi petrec mare parte din timp în faţa calculatorului. Oamenii nu au fost de acord cu decizia de a li se imputa aceste drepturi salariale şi au acţionat în instanţă”, a declarat Dumitru Taloi, primarul din Ciuperceni. Cei care au acţionat în instanţă primăria Ciuperceni sunt Elisabeta Modoran, Domnica Corbeanu, Nicolae Ciobanu, Mariana Voiculescu, Pantelimon Opriţa, Maria Câlniceanu şi Olga Creţ. Procesul a fost înregistrat la Tribunalul Gorj în data de 12 decembrie 2014.

Vizualizări: 261

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: