Angheloiu spune că justiţia nu trebuie să se amestece la CEO

Radu Angheloiu, copreşedintele ALDE Gorj, îi cere ministrului Gerea, colegul său de partid, să demită Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia, după ce membrii acestuia au refuzat să semneze acordul de înfiinţare a societăţii româno-chineze. Pe de altă parte, Angheloiu se declară mulţumit de managementul CEO şi spune că măsurile luate la nivelul companiei au avut ca scop „igienizarea activităţii”. Angheloiu susţine că Ciurel trebuie să rămână în funcţie, la fel ca şi premierul Victor Ponta, în ciuda implicării acestora în dosarul „Şova”. Ba mai mult, consideră că justiţia nu trebuie să se amestece în problemele CEO.

Radu Angheloiu se declară mulţumit după demisiile a doi dintre membrii Consiliului de Supraveghere, cărora le-a fost teamă să semneze pentru o investiţie care ar fi fost girată cu bunurile companiei. „Punctul meu de vedere cu privire la investiţiile de la CE Oltenia l-am reiterat, mă refer la acel vot negativ din Consiliul de Supraveghere pentru cea mai mare investiţie de după Revoluţie, de aproape peste 800 de milioane de euro a societăţii mixte româno-chineză. Am cerut public ministrului Gerea demiterea acestui Consiliu de Supraveghere, deja două persoane din Consiliul de Supraveghere şi-au depus demisia după acest vot, urmând ca la viitoarea întâlnire AGA să fie desemnaţi noi membri. Cred că o asemenea atitudine nu justifică prezenţa acestor membri acolo, având în vedere ce reprezintă Complexul Energetic Oltenia la nivelul judeţului Gorj, având în vedere gradul de uzură avansat, majoritatea grupurilor au peste 30 de ani vechime, iar acest grup de 600 MW este aer proaspăt în ceea ce priveşte producătorii de energie pe cărbune”, a declarat Radu Angheloiu, în cadrul unei conferinţe de presă.

conferinta_alde_gorj

Întrebat ce părere are de managementul CEO, în condiţiile în care vorbeşte de demisii, copreşedintele ALDE Gorj spune că nu există motive de îndoială. „Depinde din ce unghi sau cât de partinic priviţi această problemă. Din punctul nostru de vedere, activitatea CE Oltenia, la nivel de management al acestei entităţi economice, a fost una bună. În unele situaţii se vedea acest an ca fiind foarte bun. În ceea ce priveşte măsurile care s-au luat, până la restructurările de personal de anul acesta, au avut caracter de a igieniza activitatea CEO, chiar dacă ele s-au îndreptat către unii lideri de sindicat, se văd toate procesele, toate dosarele care au fost făcute în această perioadă. Să nu uităm că, în acest moment, există o diferenţă majoră între ceea ce a fost la Complexul Energetic Hunedoara şi ce este la Complexul Energetic Rovinari, să nu uităm că acest Complex Energetic Rovinari produce energie electrică pe lignit la cel mai mic preţ din Europa, iar astea nu sunt motive să ne gândim că nu a fost bun managementul acestei entităţi economice.

SUSŢINERE

Angheloiu vrea ca managerul Ciurel şi premierul Victor să rămână în funcţii în ciuda problemelor cu justiţia. „Sunt de acord cu menţinerea în funcţie a lui Laurenţiu Ciurel, în acelaşi fel în care sunt de acord şi cu menţinerea în funcţie a domnului prim ministru, Victor Ponta. Nu cred că justiţia trebuie să se amestece în chestiuni de genul acesta, multe din aceste probleme sunt artificial create în ideea de a se obţine rezultate cu caracter politic. Nu cred că problemele domnului Ciurel afectează activitatea CE Oltenia”, spune Angheloiu.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: