Antonescu reface imaginea lui Patriciu

Crin Antonescu a cerut tuturor oamenilor politici să prezinte publicului relaţiile de prietenie cu oamenii de afaceri. Vrând să fie un exemplu el şi-a declarat prietenia pentru Dinu Patriciu, deşi a fost un gest inutil din moment ce nu mai era nimeni în România care să nu ştie acest lucru. De acum înainte ne aşteptăm să defileze pe ecranele televizoarelor la braţ cu Patriciu în ciuda negării faptului că-şi va însuşi programul de guvernare desenat de Patriciu pentru eventualitatea când va deveni prim-ministru sub posibila preşedinţie a lui Antonescu. Din jurul prietenului său încă nu s-a stins definitiv scandalul teritoriilor din Marea Neagră pe care i le-a dat alt liberal Tăriceanu pe vremea când acestea nici nu erau ale României. Că îşi doreşte mult o relansare a sa ca om politic o dovedesc şi desele sale apariţii televizate de pe posturile aliate împotriva lui Băsescu, de unde emite tot felul de păreri nu neapărat rele. Chiar dacă Antonescu, pe care a declarat că-l susţine şi ne gândim că nu doar cu păreri, ci şi cu sume importante de bani, nu va ieşi preşedinte, Patriciu tot va ieşi în câştig pentru că pe perioada campaniei lui Crin şi-a făcut din nou apariţia publică şi şi-a recâştigat dreptul la păreri. Deşi pare uşurel ca şi candidat, Antonescu s-a apucat de tocat electoratul lui Sorin Oprescu prin anunţul făcut sâmbătă conform căruia are de gând să negocieze retragerea lui Oprescu din cursă şi atragerea electorilor acestuia către sine. Cum s-o potrivi acest lucru cu declaraţiile liberalilor împotriva vechilor comunişti doar ei pot să spună, pentru că atât Oprescu cât şi staff-ul său reprezintă vechii comunişti care n-au încăput în gaşca lui Geoană.

Băsescu pare că nu are nicio treabă cu ecranele televizoarelor, pentru care există un embargo tacit al mogulilor împotriva sa, dar recuperează la greu în teren, în mulţime, acolo unde pare că se simte ca nimeni altul, perfect. La sfârşitul săptămânii trecute, aflat la Iaşi, Băsescu n-a uitat să le reamintească celor care l-au întâmpinat că dizolvarea parlamentului este una din metodele de a scăpa de criza politică şi este o metodă democratică. Probabil de aceea s-a speriat Norica Nicolai şi a ieşit repede la înaintare să declare că probabil vor fi probleme cu validarea alegrilor prezidenţiale deoarece, zice ea, se ţin odată cu referendumul aşa cum nu a recomandat UE. Problema este că de când este europarlamentar d-ana Nicolai a uitat că validarea alegerilor din România, de orice fel ar fi ele, nu se face la Strasbourg ci la Bucureşti, de către foruri constituţionale româneşti.  Nu ţine sperietura cu UE! Mai tare ne sperie gripa porcină care s-a abătut peste noi şi din care nu se ştie cine scapă!

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: