Antonescu: USL nu mai există. Tăriceanu, majordomul lui Ponta

Fostul preşedinte PNL, Crin Antonescu, a declarat la RFI, că ideea refacerii Uniunii Social Liberale (USL) reprezintă doar un truc politic, o manevră a lui Victor Ponta. El a mai spus că cei care au plecat din PNL alături de Călin Popescu Tăriceanu, pentru formarea PLR, sunt de fapt o anexă a PSD. În plus, el l-a numit pe Tăriceanu „majordomul lui Ponta“. În judeţul Gorj şi în altele din ţară au apărut deja afişe cu USL format din PSD şi PLR. „USL, cea autentică şi cea care şi-a încetat din păcate existenţa, a fost o alianţă pe picior de egalitate şi pe raporturi paritare între Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal. Astăzi grupul de oameni plecaţi din PNL, adunaţi în jurul domnului Tăriceanu, nu sunt decât, cel mult, în condiţia de partid anexă al PSD-ului. Iar domnul Tăriceanu, care joacă rolul unui soi de majordom la curtea domnului Ponta, nu poate emite în niciun fel pretenţia că ar reprezenta o componentă de dreapta sau ceea ce însemna înainte Partidul Naţional Liberal într-o asemenea alianţă“. Antonescu a mai spus că Ponta este după chipul şi asemănarea PSD. „El a eşuat pentru că, aşa cum aş formula sintetic, nu domnul Ponta a fost capabil să schimbe Partidul Social Democrat, aşa cum îl ştim de 20 de ani,  ci,  din păcate, Partidul Social Democrat l-a transformat după chipul şi asemănarea sa pe domnul Ponta, dacă,  vreodată, domnul Ponta a dorit altceva“.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: