Antrenorul FCU Craiova, pregătit să se despartă de olteni

Antrenorul celor de la FCU Craiova, Marius Croitoru, a cedat sub presiunea lui Mititelu și s-a descătușat  la finalul remizei cu CS Mioveni, scor 2-2. Acesta a declarat că este pregătit oricând de plecare dacă patronul echipei hotărăște să se despartă.

Marius Croitoru, antrenorul celor de la FCU Craiova, a fost un car de nervi la finalul remizei cu CS Mioveni, scor 2-2. Aflat sub presiunea finanțatorului Adrian Mititelu, antrenorul Marius Croitoru nu și-a mai menajat jucătorii și a transmis că este pregătit să plece de la echipă, dacă asta i se va cere.

Întrebat dacă își simte postul amenințat, Marius Croitoru a declarat: „Nu mi-e teamă de nimic în viață. Cei din galerie au strigat după fiecare meci, cred că văd și ei cât suflet pun și ce am făcut aici, dar nu ține numai de mine. Am vorbit cu domnul Mititelu, știe ce simt, ce gândesc. Oricând hotărăște, nu e niciun fel de problemă”.

Marius Croitoru a lansat și o serie de atacuri la adresa jucătorilor săi. „Am pierdut două puncte, le-am făcut două goluri cadou. E incredibil cum putem să facem niște greșeli. Asta este, se pare că unii atât pot. Sunt foarte supărat. Până acum i-am înțeles, dar acum nu-i mai înțeleg. Când nu joci, ești supărat că nu joci. Când intri, ești supărat că intri. Să se hotărască. Nu poți... Când lipsesc unul-doi jucători, deja avem probleme. Cei care nu joacă, sunt supărați că nu joacă, dar trebuie dublată dorința cu evoluțiile. Cu echipele mai bune decât noi am arătat bine, cu echipele astea ține de atitudine, de concentrare, pentru că aici nu ține de valoare, că dacă nu ar fi valoare nu am fi arătat bine cu echipele mai bune. Noi am avut probleme cu echipele mai mici. Performanța nu se face din gură, se face din fapte. Sunt greșeli, dar mi-e greu să accept, pentru că trec meciurile, puncte nu adunăm și cineva va trebui să plătească, iar la fotbal plătește de obicei unul singur”, a spus Marius Croitoru, potrivit Orange Sport.

Vizualizări: 1,014

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: