APEL UMANITAR: Viaţa unei fetiţe depinde un aparat de ventilaţie

O fetiţă în vârstă de un an şi două luni se află internată de aproape cinci luni, în Spitalul Marie Curie din Bucureşti. După o serie de analize o echipă de medici din Franţa i-au pus diagnosticul de dermatomiozită, fiind prescris tratament. După 2 săptămâni de tratament cu Solumetrol, fetiţa a făcut pneumonie de aspiraţie (tot ceea ce nu putea înghiţi i se ducea în plămâni, inclusiv saliva). Boala s-a complicat, ca şi când o jumătate din plămân s-a comasat (uscat). A fost nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru a i se monta o Traheostoma, în acest moment fiind ajutată să respire de un aparat de ventilaţie fără de care nu poate trăi.

Maria Coiculescu, fetiţă din Târgu Jiu, în vârstă de un an şi şapte luni, are nevoie de ajutorul nostru pentru a putea fi adusă acasă. Micuţa are nevoie de un aparat de ventilaţie a cărui achiziţie costă 18.480 de euro, închirierea ajungând la 900 de euro/lună. Părinţii şi una din bunici sunt la Bucureşti cu fetita de aproape 5 luni şi, neavând alte posibilităţi, dorm în maşină. „În momentul de faţă, i s-a întrerupt tratamentul, dar nu ne putem aduce fetiţa acasă, deoarece ea nu poate respira singură. Aparatul de ventilaţie poate fi achiziţionat sau închiriat, însă nu ne putem permite să-l procurăm din cauza costurilor ridicate. Închirierea costă 900 de euro pe lună, iar achiziţia 18.480 euro. Fetiţa noastră nu poate fi mutată la secţia de pediatrie din Târgu Jiu pentru că nu există aparatele necesare pentru a fi ţinută în viată. Sperăm că se va reuşi achiziţionarea acestui pachet pentru ventilaţie, iar după ce se va folosi fetiţa de el şi sperăm că se va reface starea ei de sănătate, acest pachet va fi donat Spitalului Judeţean Târgu Jiu”, a declarat Monica Coiculescu, mama fetiţei.
Maria are acum un an şi 7 luni, iar la vârsta de un an şi 2 luni, mama ei a observat ca fetiţa nu-şi mai ţinea bine capul şi obosea foarte repede. Au mers la Timişoara, fetiţei i-a fost făcut un RMN şi o electromiograma, în urma rezultatelor fiind trimisă la Bucureşti, Spitalul nr. 9. Analizele au fost repetate şi trimise in Germania, Belgia şi Franta. A urmat o biopsie a muşchiului de la picioruş şi acolo s-au observat anumite modificări. După 2 săptămâni de tratament cu Solumetrol, fetiţa a făcut pneumonie de aspiraţie (tot ceea ce nu putea înghiţi i se ducea în plămâni, inclusiv saliva). Boala s-a complicat, ca şi când o jumatate din plămân s-a comasat (uscat).
În acest moment, acest copil nu-şi poate mişca decât foarte puţin degetele şi mai rosteşte câte un cuvânt, dar cu toate acestea a rămas un copil luptător.
DONAŢII
Contul tatălui este:
RO05BRDE200SV53501902000
Coiculescu Puiu Ion.

Vizualizări: 877

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: