Aproape zece mii de infectări pe zi

9.884 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2 (COVID–19) au fost anunțate vineri de Grupul de Comunicare Strategică, cu 99 mai mult decât în ziua anterioară.

Gorjul este trecut cu 44 de cazuri, incidență 0,54, Doljul este trecut cu 96 de cazuri noi, incidență 0,96, Mehedinți cu 23 de cazuri noi, incidență 0,52, Olt cu 40 de cazuri noi, incidență 0,63, Vîlcea cu 85 de cazuri, incidență 1,30.

Au fost raportate de către INSP 30 de decese (17 bărbați și 13 femei), dintre care 3 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Sălaj, Suceava, Vrancea.

Dintre cele 30 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 30 de pacienți decedați, 24 au fost nevaccinați și 6 vaccinați. Cei 6 pacienți vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. Pacienții vaccinați care au decedat  prezentau comorbidități. 

Au fost raportate 3 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județul Giurgiu, unul în luna noiembrie 2021 și 2 în luna decembrie 2021.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.490, cu 218 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI  sunt internate 456 de persoane, cu 15 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 456 de pacienți internați la ATI, 49 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 230 sunt minori, 220 fiind internați în secții, cu 26 mai mult decât în ziua anterioară și 10 la ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.

Vizualizări: 855

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: