Arestat pentru că s-a bătut în faţa blocului

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj l-au reţinut ieri, 31 ianuarie, pe Florin C., de 32 ani, din municipiul Târgu-Jiu, condamnat la un an închisoare în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Târgu-Jiu, pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

În fapt, în ziua de 26.11.2009, în jurul orelor 11:45, Poliţia municipiului Târgu- Jiu a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că pe str. Plopilor, în parcarea auto din faţa blocurilor ANL, se bat mai multe persoane.

La faţa locului s-a deplasat imediat echipa operativă, care a depistat şi imobilizat patru bărbaţi, cunoscuţi cu un comportament violent.

Suspecţii, identificaţi ca fiind Florin C., Ion P., Alin G. S., Daniel C., toţi din municipiul Tg. Jiu, au fost conduşi la sediul poliţiei. Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a stabilit că Florin C. şi Daniel C.,  pe fondul consumului de băuturi alcoolice, au avut un conflict derulat iniţial în curtea locuinţei. Ulterior, cei patru suspecţi, ieşind în afara imobilului, au provocat scandal public şi au distrus mai multe bunuri (geamuri de la o casă, o portieră de la un autoturism, etc.), producând un prejudiciu de aproximativ 2.200 lei.

Întrucât prin comportamentul violent s-a produs indignarea cetăţenilor din zonă, poliţiştii au întocmit pe numele celor patru suspecţi dosar penal şi au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore. Au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi distrugere.

Poliţiştii i-au introdus pe Nicolae P. şi Florin C., în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând să îi transfere în penitenciar pentru executarea pedepsei.

Biroul de presă al IPJ Gorj

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: