Arestați pentru camătă și trafic de droguri

Polițiștii au reținut, joi, patru persoane după perchezițiile pentru contrabandă, camătă, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și trafic de droguri de risc. 

35 de persoane au fost audiate în acest dosar. În urma perchezițiilor de miercuri, oamenii legii au confiscat bani, pistoale, țigări și telefoane. 

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2021, un bărbat ar fi iniţiat şi constituit, împreună cu alte două persoane, un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu produse accizabile, din tutun, în mai multe localităţi, din judeţele Gorj şi Mehedinţi. Din acest an, celor trei li s-au mai alăturat alți trei bărbați, spun anchetatorii. 

"Astfel, la intervale regulate de timp, unul dintre membrii grupării ar fi efectuat deplasări în municipiul Petroşani și în alte localităţi, din judeţele învecinate, de unde s-ar fi aprovizionat cu ţigarete de contrabandă, pe care, ulterior, le-ar fi transportat, depozitat şi distribuit, prin intermediul persoanelor din grupul infracţional. 

Pentru a se asigura că activitatea infracţională desfăşurată nu va fi descoperită, liderul grupului ar fi schimbat, frecvent, autoturismele pe care le-ar fi folosit pentru transportul ţigaretelor şi ar fi utilizat, în comunicare, un limbaj codificat, pe diverse aplicaţii tip chat", a transmis IPJ Gorj, într-un comunicat de presă. 

Vizualizări: 3,576

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: