Artego şi-a închis porţile pentru o săptămână

Criza economică îşi arată colţii şi pe meleagurile Gorjului, chiar dacă despre ea politicienii aflaţi la putere, mai ales cei dinspre PSD, nu prea vorbesc, cei de la PDL simţind-o însă din plin în posturile de conducere pe care le au în minerit şi energie, unde trebuie să ia decizii pentru a o combate. Recesiunea care a afectat milioane de oameni în toată lumea i-a trimis acum acasă şi pe angajaţii despre care Viorel David a vorbit tot timpul cu drag şi pentru care, acum, nu mai prea există posibilităţi de a munci.

Pentru cei 1600 de angajaţi ai firmei Artego SA din Târgu Jiu vacanţa de Paşti a venit mult mai devreme, chiar de la începutul postului pentru această sărbătoare. Toţi aceştia sunt în această săptămână în concediu fără plată, fiind trimişi acasă din lipsa comenzilor, după cum a menţionat ieri directorul general al societăţii, Viorel David. Acesta afirmă că societatea are contracte încheiate inclusiv pentru export pe mai mulţi ani, însă, deocamdată nu primeşte comenzi pentru putea să dea de lucru muncitorilor. David afirmă că Artego are exporturi lunare de circa un milion şi jumătate de euro, însă comenzile au fost reduse foarte mult în prima parte a anului. Directorul general afirmă că exporturile pe care le-a făcut în mod tradiţional în Italia sunt acum concurate de produsele din China şi India, ţări care practică preţuri foarte mici.

„Noi am rămas singurii producători din România după aceşti ani de tranziţie, şi exportăm lunar de un milion şi jumătate de euro, ceea ce înseamnă cam 40% din producţia noastră. Avem contracte cadre de doi-patru ani şi cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, şi cu Complexurile Energetice Turceni şi Rovinari, dar nici ei nu au comenzi acum, ci estimează un necesar undeva prin vară, la fel ca şi partenerii pe care îi avem la export”, explică Viorel David situaţia în care societatea pe care o conduce a ajuns să îşi trimită angajaţii pentru o săptămână acasă.

David îl credea pe Ciurel „om serios”

Pentru cine mai ţine minte, Artego făcea obiectul unor critici dure săptămâna trecută de la marele specialist în combinaţii ale economiei de moşie, Laurenţiu Ciurel. Fostul moşier de la Complexul Energetic Rovinari se arăta atunci revoltat că firma condusă de David primise la începutul anului bani, câteva zeci de miliarde de lei vechi, de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi complexurile energetice.

Ciurel spunea că nu înţelesese de ce mai era nevoie de achiziţionarea unor noi cantităţi de bandă transportoare cel puţin la Rovinari pentru că el ştia că unitatea cumpărase suficientă bandă la sfârşitul anului trecut, cantitate care, teoretic, ar fi fost suficientă, spunea fostul director general, până la vară. Aşadar, brusc, unităţile din minerit şi energie, au prins drag de banda cauciucată, de fapt ea nefiind plătită de fostele conduceri. Ieri, cu eleganţa şi inteligenţa care l-a caracterizat permanent, David i-a dat un răspuns indirect fostului director general de la Rovinari. „Nu ştiu ce prostii am auzit că a zis unu’, nu ştiu care, pe nu ştiu unde, că nu ştiu ce contracte am făcut noi cu Turceniul sau Rovinariul, dar nu-i adevărat. E uşor să te acoperi tu acuzându-l pe altul. O porcărie din asta pe care eu nu am înţeles-o şi care vine de la un om pe care eu l-am crezut că e serios. Problemele noastre rămân însă la export, unde avem contractele cele mai mari pe care le-am avut vreodată pentru care încă nu primim comenzi”, spune şeful de la „fabrica de cauciuc”.

Artego SA are din toamnă 1600 de angajaţi după ce, în luna octombrie, a disponibilizat circa 600 de muncitori. Cei mai mulţi dintre actualii salariaţi, circa 900, sunt acţionari prin metoda MEBO, firma fiind singurul producător de benzi din cauciuc din ţară în momentul de faţă. Societatea a dezvoltat în ultimii ani şi o fabrică de confecţii, una de lactate, o reţea de magazine şi o brutărie, tot din dorinţa lui Viorel David de a crea cât mai multe locuri de muncă pentru gorjeni.

Vizualizări: 172

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: